La Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu autocrația se prelungește și în următorii patru ani în varianta modernă: senatul meu, rectorul meu, universitatea mea

Prinși în vârtejul celor două tururi ale alegerilor prezidențiale am uitat de faptul că în universitățile din România urmează  să aibă loc alegerile pentru funcțiile de conducere dintre care cea mai importantă este, desigur, cea pentru funcția de rector. Pentru că rectorul este Președintele Consiliului de Administrație, este cel care coordonează dezvoltarea și modernizareauniversității.

Într-o perioadă în care numărul celor care aleg să urmeze o carieră universitară a scăzut dramatic, rectorul este cel care trebuie să asigure universității acele elemente de atractivitate pentru absolvenții de liceu. Astăzi, mai mult ca oricând, universitățile românești intrate în competiție cu cele din Europa occidentală și America trebuie să-i convingă pe absolvenții de liceu să le urmeze cursurile. Iată de ce viitorii rectori vor avea o misiune foarte dificilă, iar programul managerial al acestora trebuie să conțină suficiente argumente  care să-i convingă pe alegători. Asta în cazul universităților care au optat pentru alegerea rectorului de către membrii comunității academice și reprezentanții studenților. Și majoritatea universităților de stat, peste 98%, au optat pentru această metodologie de alegere a rectorului, ea asigurându-i acestuiareprezentativitatea de care are nevoie în luarea deciziilor.

Nu același lucru se întâmplă și în cazul Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu unde, începând cu alegerile din anul 2016, comunitatea academică universitară a fost “convinsă”, în cazul unor dezbateri privind metodologia de alegere a rectorului, să renunțe la votul universal, esența democrației, și să opteze pentru alegerea rectorului prin concurs organizat de Senatul universității și președintele acestuia. Cu alte cuvinte, a lăsat procesul de alegere a rectorului la “mâna” Senatului universității, dar mai ales a președintelui acestuia, Adrian Gorun.

Așa se face că după ce a condus universitatea gorjeană timp de două mandate, în perioada 2006-2012, în calitate de rector, Adrian Gorun a ocupat începând cu anul 2012 funcția de președinte al Senatului. Și cum era obișnuit cu atribuțiile funcției de rector, dar și cu cabinetul de rector, a modificat carta universității și a transferat atribuțiile esențiale ale funcției de rector la cele ale funcției de președinte al Senatului. În baza cartei modificate rectorul a devenitun element de decor din moment ce hotărârile Consiliului de administrație nu puteau fi operative decât dacă primeau aprobarea Senatului, situație valabilă și în prezent. Mai mult, fostul rector, Adrian Gorun, devenit președinte al Senatului, obișnuit cu biroul de rector, a refuzat să-l părăsească schimbându-i plăcuța de Rector cu cea de Președinte Senat, păstrându-și, evident, și dotările, inclusiv secretarele. Așa a înțeles el, “europeanul”, că trebuie să aibă loc transferul de putere într-o democrație universitară.

Dar să revenim la alegerile  care deja au demarat de ceva timp la Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Este vorba de alegerea membrilor Senatului și a președintelui Senatului. Aceste două alegeri, devenite cele mai importante din universitate prin prisma modalității de alegere a rectorului, mai importante pentru Adrian Gorun decât pentru universitate, au fost și ele “aranjate” asfel încât să-i asigure liniștea președintelui. 

Încă din septembrie, prin Hotărârea Senatului nr.12, s-a stabilit ca Senatuluniversității să fie alcătuit din 23 de membri, inclusiv reprezentanții studenților. Tot atunci s-a stabilit și norma de reprezentare pentru cadrele didactice și studenți pentru fiecare facultate, dar și calendarul de desfășurare a alegerilor la nivelul Senatului. Ulterior, facultățile și-au desemnat cu mare atenție reprezentanții în Senat în funcție de norma de reprezentare, iar în data de 14.11.2019 Senatul a validat propunerile de candidaturi ale facultățilorasigurându-se în acest fel că în viitorul Senat nu a pătruns vreun “nedorit” .

În data de 22.11.2019 s-a desfășurat procesul de votare a membrilor Senatului de către membrii comunității academice. Cum numărul candidaților a fost egal cu numărul locurilor din  Senat votarea n-a avut nici o miză, a fost doar un simulacru democratic. 

Hotărârea nr.18 a Senatului universității din 14 noiembrie 2019,referitoare la componența membrilor noului Senat, arată că în proporție de 80% aceștia au făcut parte și din vechiul Senat, ei fiind cei mai loiali președintelui acestuia. Și mă refer aici la Dănilă Roxana, Ceaușescu Ionuț, Todoruț Amalia Venera, Plăstoi Camelia și mulți alții care nu sunt definiți printr-un prestigiu profesional deosebit și nici prin luări de poziție în contradictoriu cu Adrian Gorun ci prin funcțiile ce le-au fost oferite de șeful Senatului pentru atașamentul lor permanent și necondiționat față de el.

Și a venit și ziua de joi, 28.11.2019, ziua alegerilor pentru președintele Senatului, când membrii Senatului urmau să propună candidaturi pentru această funcție. Dar, surpriză. Fostul președinte al Senatului, Adrian Gorun, într-un acces de ipocrizie grețoasă se ridică și le spune membrilor Senatului că ar fi cazul să mai fie și altul președintele Senatului și că membrii Senatului trebuie să se gândească bine la acest aspect. Pentru cine nu-i cunoaște “personalitatea”gestul pare a fi al unei persoane grijulii, care nu vrea să lezeze principiile democrației. Acest gest te trimite cu gândul la un alt mare “democrat”, ipocrit și ahtiat după funcții mari, Nicolae Ceaușescu, care înainte de 22 decembrie 1989 ținuse o ședință cu membri CPEX al PCR și îi amenințase cu renunțarea la funcțiile deținute, invitându-i să-și aleagă un alt succesor. Nimeni n-a îndrăznit să facă acest lucru, dimpotrivă, toți cei prezenți, în cor, l-au implorat să rămână mai departe în funcțiile ce le deținea.

În timp ce Adrian Gorun simula cu viclenie refuzul de a mai ocupa și în următorii patru ani funcția de președinte al Senatului, Amalia Venera Todoruț,în numele funcțiilor pe care i le-a oferit Adrian Gorun de-a lungul timpului, îl propune, pentru a treia oară,  la funcția de președinte al Senatului, chiar dacă acesta are 67 de ani și jumătate și trebuia pensionat la 65 de ani, așa cum i-a pensionat el pe toți cei care au împlinit această vârstă. Până la urmă propunerea este acceptată de Adrian Gorun și votată în unanimitate de membrii Senatului. 

După vot “noul” președinte ales, care are o vechime de 13 ani în funcții de conducere în universitate, le-a mulțumit colegilor senatori pentru că s-au gândit la el, dar le-a atras atenția că unanimitatea cu care a fost votat este periculoasă și poate da de gândit. Apropiate de-ale acestuia, care pe vremuri făceau legile în universitate, au dezvăluit faptul că acestuia îi plac unanimitățile.Așa că reproșul referitor la unanimitatea votului este o altă față a “personalității” lui. Apoi i-a avertizat pe colegii senatori că în viitor nu va mai fi așa de indulgent cu ei dar nici cu cei care vor ocupa funcții de conducere în universitate în viitor.

După ce s-a văzut din nou Președinte al Senatului pentru încă patru ani, Adrian Gorun va trece la următoarea etapă a alegerilor și anume alegerea Rectorului prin concurs, el fiind președintele comisiei de concurs ai cărei membri vor fi stabiliți de către Senatul “său”.

Rezultatul concursului este la “mâna” Senatului și al președintelui acestuia care, după “cazul” Lumința Popescu, vor fi extrem de vigilenți în alegerea noului Rector. În universitate se vehiculează deja numele unei persoane “desfigurată” de obediență și ultramanevrabilă, care este pe placul președintelui și are șanse mari să fie viitorul Rector.

Așadar, după Senatul “meu”urmează Rectorul “meu”, iar de aici, evident, Universitatea “mea”. Este tot ce-și poate dori un om, cu principii democratice “sănătoase”, care printr-o conjunctură nesperată a ajuns să ocupe cele mai importante funcții de conducere într-o universitate și care conștientizează că fără o astfel de funcție nu mai reprezintă nimic. De aceea se agață și de aceasta cu disperare și “plătește” cu funcții pe toți cei care îl susțin.

Iată cum o Lege a Educației, modificată de peste 130 de ori în interesul unor persoane politice, poate conduce la autocratism în unele universități, ajungându-se în situația  ca o persoană să conducă după bunul plac o  universitate timp de 17 ani, luând în considerare și perioada 2019-2023 pentrucare deja a fost ales președinte al Senatului.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.