Secretarul General al Guvernului, Horatiu Gorun, e de fapt tat-su.

Modelul Oprisan care zicea referitor la avere: ,,mama mea sunt eu,, se repetă la Gorj.

Cleptocrația și impostura s-au instaurat în cele mai importante poziții din guvernul Cîțu. Prin numirea lui Horațiu Gorun în funcția de Secretar General al Guvernului a crescut gradul de vulnerabilitate al celei mai importante instituții executive din România.

Actualul Secretar General al Guvernului, Horatiu Gorun provine dintr-un mediu toxic spiritului democratic, integrității, transparenței și profesionalismului.

La un moment dat presa din Gorj, pentru a relata cât mai aproape de realitate, titra ,, Clanul Gorun,, sau chiar ,, Dinastia Gorunilor,,.

Prima decizie după instalarea lui Horațiu Gorun la SGG este  în favoarea lui și a Universității condusă de tatăl lui, iar premierul Cîțu a semnat.

Este dovada evidentă că Horatiu Gorun joacă un rol, este o marionetă ale cărei sfori sunt trase chiar de Gorun tatăl, iar de acum înainte vor tot urma astfel de decizii ale SGG, care să satisfacă interesele familiei Gorun. 

În plină criză COVID-19, în timp ce mor oameni în spitale din cauza incendiilor iar procesul de vaccinare a populației bate pasul pe loc, prioritatea numărul unu a guvernului Câțu este de a aproba acte normative cu un evident conflict de interes.

Clădirea vizata în prima decizie a Secretarului General. Și-a asigurat birou intr-o clădire istorică
Clădirea vizata în prima decizie a Secretarului General. Și-a asigurat birou intr-o clădire istorică din Targu Jiu

Horatiu Gorun nu a avut parcursul profesional ca un tânăr normal de vârsta lui, ci a fost privilegiat pe tot parcursul dezvoltării profesionale în funcție de pozițiile ocupate de tatăl său.

Când Horațiu Gorun susținea examenul de bacalaureat, tatăl lui era Inspector General la Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Obținerea demnității de Secretar General al Guvernului a șocat pe plan local, în primul rând comunitatea profesorilor care au fost implicați în examenul de bacalaureat de la acea vreme.

O dată cu expunerea publică si demnitatea obținută de Horațiu Gorun, au început să apară surse voluntare, și sub protecția anonimatului, povestesc cât de flagrant s-a încălcat legea la acel moment ca fiul Inspectorului General să promoveze bacalaureatul cu nota maximă.

Cei care ne mărturisesc acum, aduc acuzații grave și  povestesc ce presiuni au fost făcute, și până unde s-a mers  însă, suntem rezervați în a face public acuzațiile atâta timp cât cei care afirmă aceste lucruri, de frică,  vor să rămână sub protectia anonimatului, chiar dacă din punctul nostru de vedere sunt surse credibile.  

Nici unul dintre principiile invocate de Cîțu într-un mesaj, postat zilele trecute pe pagina de Facebook nu au stat la baza numirii lui Horațiu Gorun.

,,În mandatul meu, așa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competenta și transparenta. Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere, este pentru toți cei care lucrează în sectorul public: fără penali în funcții publice; profesionisti; fara nepotisme; fara conflict de interese”

Sursa: Facebook Florin Cîțu

Mesajul ipocrit a fost transmis de premierul României, cu pretenția de a fi crezut, la doar câteva zile după ce a semnat Ordinul de numire în funcția de Secretar General al Guvernului Horațiu Gorun, la baza căruia a stat doar principiul clientelismului politic și relația de prietenie, suspect de apropiată dintre Deputatul PNL de Gorj Dan Vîlceanu și Horatiu Gorun, excluzând principii precum integritatea, competența, profesionalismul și transparența invocate.

În timp ce Gorun tatăl avea contracte de muncă însumând 27 de ore pe zi din 24 (AICI), Gorun fiul creștea profesional ca din apă. De la profesor suplinitor într-un timp extrem de scurt și de multe ori în paralel, făcea facultate după facultate la Universitatea din Târgu Jiu, master și doctorat la Cluj. A scris 13 cărți împreună cu tatăl său, iar pentru una dintre cărți au fost acuzați de plagiat, și AICI zeci de articole de specialitate, a fost numit Director la Direcția Județeană de Tineret și Sport Gorj și  Subprefect al Judetului Gorj, si alte sinecuri. Abuzuri descoperite de experți europeni.

Adrian Gorun
Adrian Gorun credit foto: www.gorjnews.ro

CV Horatiu Gorun

În anul 2008 presa locală din Gorj arată cum actualul Secretar General al Guvernului ajunge printr-un fals, din profesor suplinitor preparator la Universitate.

În mass-media locală s-au scris sute de articole, mii de cuvinte, care au descris cu lux de amănunte neregulile din Universitatea ,,Constantin Brancusi,, din Targu-Jiu, modul dictatorial și discreționar în care unitatea de învățământ superior a fost și este  condusă și în continuare de Adrian Gorun, însă, niciodată instituțiile de forță ale statului nu au luat măsuri pentru a readuce Universitatea la misiunea inițială.

Rețeta, pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Președintele Senatului Universității, Adrian Gorun s-a folosit de poziție, de Școala Doctorală pe care o conduce la Craiova și de Facultăți din Târgu Jiu, oferind posturi de profesori la Universitate și locuri la Școala Doctorală unor procurori, judecători,  foști ofițeri SRI  și polițiști. Doar așa se poate explica de ce în toți acești ani, deși toată lumea știe cum stau lucrurile la Universitate, nimeni nu face nimic.

Publicația GorjNews.ro a scris, în 2013, că Horațiu Gorun, împreună cu Gabriela Gorun și alte câteva persoane, ar fi încercat să transfere patrimoniul Universității Constantin Brâncuși către Fundația pe care o înființase cu acest scop, iar acuzațiile aduse de jurnaliști sunt foarte grave pentru un demnitar cu rang de ministru.

Decan de nota 10. În 2018, Pandurul.ro scria că Horațiu Gorun a fost desemnat decan interimar la Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică din cadrul Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, al cărui președinte al Senatului Universității era chiar Gorun tatăl. Adrian Gorun spunea la acea vreme că nu există vreun conflict de interese pentru că decanul se subordonează direct directorului.

Actualul Secretar General al SGG a fost numit într-o funcție cheie a statului roman, având  un parcurs profesional dubios bazat exclusiv pe influențe familiale, care nu a dovedit până acum că ar avea competențele, experiența și profesionalismul profilului demnității de Secretar General al Guvernului.

În aceste condiții se impune cel puțin o întrebare la care premierul ar trebui să răspundă: Cine conduce de facto SGG-ul, Gorun fiul sau Gorun tatăl?

Dacă PSD avea un Oprisan care nu se sfia sa afirme ,,mama mea sunt eu,,, PNL are un Gorun care ar trebui sa recunoască ,,Tatal meu sunt eu,,.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.