MAJORAREA TAXEI PE APĂ VA ÎMPOVĂRA HIDROELECTRICA

Fondul Proprietatea își exprimă îngrijorarea majoră cu privire la posibilele efecte negative asupra Hidroelectrica induse de majorarea taxei pe apă uzinată pe care compania ar trebui să o plătească Administrației Naționale Apele Române („ANAR”), conform proiectului de lege PL-x 97/2021 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 225/2020 privind modificarea anumitor acte normative și stabilirea măsurilor în domeniul agriculturii.

Proiectul de lege PL-x 97/2021, dezbătut în prezent în Camera Deputaților, propune un tarif fix de 33 RON/ MWh produs pentru contribuțiile datorate ANAR de către producătorii de energie hidroelectrică. Această sumă reprezintă o creștere de peste 55% pentru Hidroelectrica, având în vedere că în ultimii 5 ani compania a plătit  o taxă echivalentă cu aproximativ 21 RON / MWh produs.

Comentând pe marginea acestui subiect, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton București și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea a declarat: „Fondul salută introducerea unui tarif  fix bazat pe energia electrică produsă, care este un mecanism mai transparent, și neutru din punct de vedere tehnologic, pentru a determina contribuțiile datorate ANAR și nu necesită ca Hidroelectrica să instaleze echipamente de măsurare a apei. Cu toate acestea, suntem profund îngrijorați de nivelul propus al taxei, care generează costuri suplimentare arbitrare și nejustificate pentru companie, întrucât taxa pe apă plătită de Hidroelectrica va crește de la aproximativ 350 milioane RON la aproape 528 milioane RON într-un an hidrologic mediu. Considerăm că este o creștere inutilă și nerezonabilă, favorizând pe nedrept o altă instituție de stat, mai ales că serviciile de gestiune a apei furnizate de ANAR nu s-au îmbunătățit și, prin urmare, nu justifică o creștere a acestei taxe. Această majorare reprezintă un  regres  în ceea ce privește rentabilitatea Hidroelectrica și transmite un mesaj negativ investitorilor din sectorul energetic românesc. Solicităm Camerei Deputaților să nu aprobe nivelul propus al taxei pe apă și să permită analizarea în continuare a nivelului potrivit al acesteia.”

Este important de precizat că contribuțiile aferente apei uzinate plătite de Hidroelectrica în 2018 și 2019 au reprezentat 48,1%, respectiv 45,4% din veniturile curente ale ANAR și au reprezentat 74,2%, respectiv, 55,7%2  din cheltuielile salariale plătite angajaților ANAR95, având în vedere că acestea sunt în continuă creștere.

De asemenea, merită menționat faptul că, în plus față de taxa pe apă, activitatea Hidroelectrica este împovărată de mai multe proiecte de investiții istorice  aflate în derulare, al căror scop principal este gestionarea rațională și sigură a resurselor de apă, în timp ce componenta de producere a energiei electrice este relativ minoră. Multe dintre aceste investiții  istorice, care oferă în esență un serviciu public, au aparținut de-a lungul timpului ANAR. În ceea ce privește aceste investiții în esență publice, la sfârșitul anului 2019, Hidroelectrica a trebuit să recunoască ajustări negative de valoare în valoare totală de peste 3,2 miliarde RON.

Fondul Proprietatea semnalează riscurile majore pentru Hidroelectrica, angajații săi și statul român, în cazul în care cadrul legislativ în domeniul apei rămâne neschimbat:

  • Impact negativ asupra valorii și profitabilității companiei și  înrăutățirea percepției investitorilor asupra riscului companiei și a riscului de țară în general;
  • Costuri mai mari de producție pentru cel mai mare producător de energie electrică din România.
  • Acces diminuat la finanțare ca urmare a  scăderii profitabilității și a lipsei de încredere generată de creșterea arbitrară a anumitor prețuri/ costuri;
  • Impact negativ asupra dividendelor și impozitelor plătite de companie statului român;
  • Creșterea potențială a prețurilor la electricitate în România;
  • Impact negativ asupra României în ceea ce privește țintele de energie verde, întrucât 100% din producția Hidroelectrica provine din surse regenerabile.

Fondul Proprietatea face apel la membrii Camerei Deputaților să ia în calcul toate aceste considerații și să nu aprobe în plen nivelul propus al taxei pe apă și să retransmită proiectul de lege Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților pentru o analiză detaliată a nivelului taxei pentru producătorii de energie hidroelectrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.