Gorjenii au reintrat în competiţia pentru Europa League

Pandurii Târgu Jiu e o echipă specializată în meciurile din deplasare. După victoria cu Dinamo din “Ştefan cel Mare” cu scorul de 3-2, elevii lui Cristian Pustai s-au impus şi la Mediaş cu 1-0. Primul marcator din meciul cu Dinamo, Maximiliano Giusti, a recidivat şi în meciul cu Gaz Metan şi a înscris unicul gol al partidei în minutul 46, imediat după pauză, după o pasă a lui Buleică şi un şut demn de un atacant cu instinct de golgeter. Argentinianul de 23 de ani a ajuns deja la 2 goluri pentru Pandurii în numai 4 meciuri şi se dovedeşte a fi o achiziţie foarte bună. Meciul de la Mediaş a consemnat o premieră şi pentru antrenorul pandurilor, Cristian Pustai. Acesta e născut în Mediaş, a jucat o bună perioadă acolo pe postul de atacant şi a antrenat echipa locală între 2007 şi 2013, dar luni s-a aflat pentru prima oară în Mediaşul natal din postura de adversar. Pandurii s-au întors cu toate cele 3 puncte din Ardeal. Succesul cu Mediaş, coroborat cu eşecul celor de la FC Vaslui pe teren propriu cu FC Viitorul, i-a adus pe gorjeni mai aproape de locul 4, ultimul care duce în preliminariile Europa League.

Dinamo, care s-a impus cu 3-1 în meciul cu Oţelul Galaţi, a urcat acum pe locul 4, având 43 de puncte, cu unul mai mult ca Vaslui şi cu două mai multe decât Pandurii. Până la finalul sezonului au mai rămas de disputat opt etape, iar lupta aceasta dusă în trei va fi una extrem de disputată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.