CE Oltenia o va sprijini pe mica vedetă în obţinere unei melodii proprii cu care să se prezinte în concursuri
Sorin Hasna, tatăl Elenei
Lucrez în CE Oltenia din 1993, la început la E.M Rovinari şi apoi în noua companie, când s-a înfiinţat. Am parcurs cam toate etapele unui salariat într-o instituţie, de la cea de muncitor necalificat. Din septembrie 2014 lucrez în cadrul Depertamentului Sisteme Informatice, biroul Administrare.
CEsudvest.ro: Când v-aţi dat seama că Elena are talent?
Sorin Hasna: În anul 2009, prima dată când a urcat pe scenă la primul ei concurs judeţean de muzică uşoară sub îndrumarea d-lui profesor Pănoiu Laurenţiu de la Palatul Copiiilor Târgu Jiu, unde a obţinut premiul I la primul contact cu un juriu de specialitate. Din acel moment am luat hotărârea împreună cu profesorul ei, dl Pănoiu Laurenţiu, că trebuie sprijinită şi îndrumată pe acel drum. Au urmat multe ore de muzică în cadrul Palatului Copiilor Târgu Jiu, multe sacrificii din partea ei, care este un copil, pentru că a trebuit să renunţe la orele ei de joacă şi să facă pregătire la muzică, să renunţe la îngheţată, sucuri acidulate şi multe alte lucruri.
CEsudvest.ro: Ce aţi simţit atunci când Elena a confirmat la Next Star?
Sorin Hasna: Next Star cred că a fost cel mai frumos moment trăit până acum, a fost cel mai important pas al ei în carieră, aşa a fost cunoscută în toată lumea. Interpretarea primei piese de la Next Star, „Je suis malade“, a ajuns şi la urechile compozitorului piesei, Serge Lama, de origine franceză, care a postat interpretarea Elenei pe pagina lui oficială de Facebook. Ce poate simţi un părinte când, după ani de muncă, copilul lui începe să păşească spre o carieră de succes? Doar satisfacţia că nu au fost în zadar sacrificiile făcute.
Sorin Hasna, tatăl Elenei: Suntem o familie modestă, soţia este asistent medical, avem un singur copil, pe Elena, şi multă satisfacţie în suflet că nu au fost în zadar sacrificile făcute de noi până acum.
CEsudvest.ro: Câtă muncă şi ce sacrificii se ascund în spatele succesului?
Sorin Hasna: Multă, foarte multă muncă, ore de canto, zeci de mii de kilometri parcurşi în ţară şi străinătate la concursuri de muzică naţionale şi internaţionale, unde, de fiecare dată, a reprezentat cu mândrie Gorjul şi România. Aici aş aminti doar că în anul 2012 a fost în Bulgaria la un fesival internaţional de muzică uşoară, unde au participat 8 ţări în concurs, aproximativ 500 de copii, unde Elena a obţinut locul I la categoria ei de vârstă. Am renunţat la multe pentru a putea să sprijinim prezenţa ei în concursuri. Elena merge în concursuri din anul 2010, de la vârsta 9 ani. Şi de fiecare dată a urcat pe podium, câştigând premii şi trofee. A participat la aproximativ 40 de concursuri. Prezenţa la fiecare concurs necesită taxe de participare, transport, cazare, masă, ţinută de scenă şi piese. În anul 2013 Elena s-a calificat la cele mai mari concursuri de gen de la noi din ţară, Mamaia Copiilor şi Festivalul Internaţional Delfinul de Aur, unde a obţinut marele trofeu al festivalului. Participarea ei a fost posibilă la aceste evenimente datorită unui om cu suflet mare, domnul David Viorel care a sponsorizat toate cheltuielile, cu o sumă deloc de neglijat.
CEsudvest.ro: Cât de greu este să menţineţi standardele la care a ajuns Elena?
Sorin Hasna: Pentru noi, de acum înainte începe greul, pentru că Elena are nevoie de piesele ei proprii şi pentru o singură piesă costul doar pentru partea audio se ridică la 1500 de euro.
Interviu între o meditaţie şi un concert
CEsudvest.ro: Cum este să fii star ?
Elena Hasna: A fi un star sau, mai bine spus, a fi popular este de-a dreptul minunat, pur şi simplu magic. Atunci când cineva mă opreşte pe stradă să-mi ceară un autograf, mă simt cu adevărat specială pentru că sunt de părere că publicul este cel mai frumos premiu pe care îl poţi câştiga. De fiecare dată când cobor de pe scenă şi fac poze cu fanii sunt fericită că am reuşit să câştig un cadou atât de preţios.
CEsudvest.ro: Care este secretul succesului tău ?
Elena Hasna: Nu pot spune că este un secret. Mult, mult antrenament, silinţă, speranţă, însufleţirea fiecărui cântec, plăcerea pe care o ai asupra muzicii, un profesor bun pentru îndrumare în domeniu (iar pentru mine cel ce m-a îndrumat în primii paşi ai muzicii a fost domnul Laurenţiu Pănoiu) şi, nu în ultimul rând, o rampă de lansare, acestea au fost pentru mine cheia succesului. Am avut privilegiul să ajung la Eurovision 2014 în Danemarca, datorită Antenei 1 şi premierului României Victor Ponta, unde au fost aleşi doar 4 copii talentaţi din România.
CEsudvest.ro: De când ai intrat în lumea show-lui ce te-a impresionat cel mai mult?
Elena Hasna: Cel mai mult m-a impresionat bucuria fiecăruia pentru meseria sa (începând de la operatorul de imagine până la interpret) şi munca depusă de oamenii din spatele scenei pentru fiecare talent ca totul să iasă perfect (a fost nevoie de o armată de oameni pentru câteva minute în care eu am cântat ca să arate uimitor la televizor).
CEsudvest.ro: Vorbeşte-mi despre oamenii pe care i-ai cunoscut. Cine şi de ce te-a impresionat cel mai mult?
Elena Hasna: Toţi oamenii pe care i-am cunoscut până acum sunt speciali pentru mine, începând cu profesorul meu, până la organizatorii show-ului Next Star. Nu pot spune cine m-a impresionat cel mai mult, ci le pot mulţumi pentru munca depusă pentru mine.
CEsudvest.ro: Se poate îmbina şcoala şi cariera?
Elena Hasna: Da, cu siguranţă. Atunci când faci ceva cu drag, încerci să îmbini utilul cu plăcutul şi să organizezi timpul astfel încât să ai timp de toate. Eu, pe lângă muzică, vreau să devin şi doctor stomatolog, deci şcoala şi cariera se îmbină perfect. Şi la şcoală am participat la o mulţime de olimpiade, de unde m-am întors cu punctaje foarte mari, şi pe lângă asta am fost premiantă în fiecare an şcolar.
CEsudvest.ro: Ce faci în timpul liber? Ai prieteni? Cine sunt prietenii tăi?
Elena Hasna: În timpul liber ies în faţa blocului şi la plimbări prin parc sau mall. Am o mulţime de prieteni, dar cei mai aproape îi simt pe părinţii mei pe care îi consider şi prieteni.
CEsudvest.ro: Cum vezi tu viitorul apropiat?
Elena Hasna: În viitor am de gând să pregătesc mai multe piese (poate chiar ale mele), să ajung cu ajutorul lui Dumnezeu un doctor de succes şi o cântăreaţă recunoscută şi în alte ţări, poate chiar cântând pe marile scene ale lumii.