Pandurii l-a transferat pe Constantin Grecu

 

 

Pandurii Târgu Jiu se întăreşte pentru returul acestui sezon. Clubul a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu fundaşul de bandă stângă, Constantin Grecu. Acesta a jucat ultima oară pentru Dinamo Bucureşti şi a venit la Târgu Jiu din postura de jucător liber de contract. Pentru Grecu este practic o revenire sub culorile pandurilor, acolo unde a mai evoluat în perioada 2008-2011. Grecu a semnat cu Pandurii exact în ziua în care a devenit tată pentru prima oară. „Acum sunt mai liniştit, sunt şi mai aproape de casă şi sper ca lucrurile să meargă ok în continuare, să avem rezultate cât mai bune şi continuitate. Am venit cu gânduri mari, să formăm un grup unit şi să avem cât mai multe victorii, să urcăm în clasament. Am înţeles că Edi Iordănescu are o filozofie nouă, sper să ne integrăm în cerinţele dânsului şi să avem rezultate în primul rând“, a declarat jucătorul de 26 de ani după ce a semnat contractual cu Pandurii. Grecu se va lupta cu sârbul Marko Momcilovic pentru un post de titular la echipa gorjeană. „Asta ne-am şi propus, să avem postul respectiv dublat. Grecu este un jucător pe care îl cunoaştem din competiţia internă, e familiarizat cu aceasta, un jucător care a mai fost la Pandurii, se cunoaşte cu majoritatea colegilor lui, iar asta va face ca perioada de adaptare, de integrare să fie foarte rapidă. Sigur că ne va ajuta, eu am spus de la început că vrem să avem dubluri pe toate posturile, pentru mine nu există jucător titular şi jucător de rezervă, în funcţie de modul cum se pregătesc şi de seriozitatea lor, de exprimarea în jocuri, eu voi alcătui mereu primul 11. De la cel mai mic ca şi vârstă până la cel mai mare din lot, pentru mine toţi jucătorii sunt la fel de importanţi“, a declarat Edi Iordănescu în exclusivitate pentru www.panduriics.ro

C.V. Constantin Grecu:

– s-a născut la 8 iunie 1988 la Craiova

– fundaş de bandă stânga, 1,82 înălţime

– a mai jucat la Pandurii în perioada

2008-2011 în 64 de meciuri

– în ultimele sezoane a trecut pe la U Cluj, Petrolul Ploieşti şi Dinamo Bucureşti

– în total are 104 meciuri în Liga 1, 7 în Cupa României şi 2 în Cupa Ligii

– o selecţie la echipa naţională a României în amicalul câştigat cu 4-0 cu Turkmenistan în urmă cu 3 ani

 

Iorga a plecat împrumut la Galaţi

Pandurii nu doar aduce jucători ci şi renunţă la cei care nu au dat randament în turul acestui sezon. Clubul a ajuns la un acord cu Oţelul Galaţi în privinţa împrumutului lui Laurenţiu Iorga la echipa de pe malul Dunării. Mijlocaşul de 26 de ani va juca astfel la Oţelul sub formă de împrumut, urmând să revină la Târgu jiu în vară, la finele sezonului 2014-2015. Iorga a jucat la Pandurii Târgu Jiu în 11 meciuri în turul acestui sezon, 8 în Liga 1, 2 în Cupa României şi unul în Cupa Ligii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.