Stimularea inovării și a spiritului antreprenorial, conservarea patrimoniului natural și cultural din regiunea Dunării, îmbunătățirea conectivității și sprijinirea tranziției înspre o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon vor constitui elementul central al noului „Program de cooperare transnațională pentru regiunea Dunării" adoptat astăzi. Programul va sprijini proiecte de cooperare transnațională în conformitate cu prioritățile Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (EUSDR). Concentrarea geografică a programului corespunde zonei vizate de strategie, incluzând regiuni din nouă state membre (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Germania, România, Slovacia și Slovenia), precum și din trei țări din afara UE (Bosnia și Herțegovina, Serbia și Muntenegru). Moldova și Ucraina vor fi, de asemenea, eligibile în cadrul programului odată ce se va stabili finanțarea din Instrumentul european de vecinătate (IEV). CorinaCrețu, comisarul european pentru politica regională, a declarat: /„Sunt încântată să adopt astăzi acest program. Programul a fost conceput pentru a contribui în mod direct la punerea în aplicare cu succes a Strategiei UE pentru regiunea Dunării, prin intermediul priorităților sale tematice și al sprijinului pentru guvernanța strategiei. Programul ar trebui să ajute țările implicate să dezvolte proiecte cu rezultate tangibile și pozitive, care să le permită să rămână în continuare atractive pentru locuire, studii, muncă, turism și investiții."/ UE va investi peste 202 milioane EUR din Fondul european de dezvoltare regională[4] (FEDR) și 19,8 milioane EUR din Instrumentul de asistență pentru preaderare[5] (IPA) în proiecte transnaționale în zonele bazinului Dunării. Prima cerere de propuneri va fi lansată în toamna anului 2015. Evenimentul de lansare va avea loc pe 23 și 24 septembrie, la Budapesta.