Conacele istorice din Estonia și-au recăpătat strălucirea de altă data cu ajutorul fondurilor EEA and Norway Grants

Estonia este o țară mică, poate fi asemănată ca și dimensiune cu una din regiunile noastre cum ar fi Oltenia sau Banat, iar capitala Tallinn ca și număr de populație și suprafață este apropiată de orașe cum ar fi Craiova sau Timișoara. Cu o istorie bogată dar în același timp zbuciumată poporul eston reușește să-și păstreze limba proprie după multe cuceriri și sub multe stăpâniri.. De-a lungul istoriei țara a trecut prin diverse perioade, cum ar fi, perioada regilor 1516-1710, perioada țaristă 1710- 1917, Republica Estonia 1918-1940, perioada de ocupație 1940-1991 după pactul Molotov- Ribbentrop când Estonia a fost atașata Uniunii Sovietice, până în 1991 când și-a recăpătat independența. În prezent Estonia face parte din spațiul Schengen iar din 2004 este stat membrul al UE.

Conacele școli din Estonia, fac parte dintr-un fenomen unic, dor în Letonia se mai întâlnește un astfel de fenomen însă nu la scara din Estonia, dar și Ungaria are de asemenea tradiția școlilor în conace.
În 1919 o dată cu reforma agrară s-a luat decizia ca aceste clădiri istorice de o valoare arhitecturală inestimabilă să fie transformate în școli. În ultimii o sută de ani școlile au funcționat în aproape 300 de conace. Majoritatea conacelor- școli se află acum într-o stare generală buna iar unele dintre ele chiar în condiții excelente.
Pentru salvarea acestor bijuterii arhitecturale Ministerul Culturii din Estonia a inițiat începând cu anul 1999 un program național pentru valorificarea și restaurarea școlilor ce-și desfășoară activitatea în conace. În anul 2001 Ministerul Culturii lansează programul național pentru conservarea și dezvoltarea școlilor respective transformându-le într-un mediu modern de predare și de învățare, program ce se va întinde pe perioada 2001-2011, program ce s-a concentrat mai mult pe construcții și pe restaurări. Bugetul total pentru perioada 2001- 2011 a fost de 3.120,638 euro și a finanțat 266 de aplicați. Înregistrându-se un succes real autoritățile au decis să continue programul și pentru perioada 2012-2016.

Continuarea conservării și renovării cu bani din fondurile EEA and Norway Grants

Spațiul Economic European, programul școlilor conace

Au existat două perioade consecutive de finanțare din fonduri EEA and Norway Grants (2004-2009 și 2009-2014), pentru patrimoniul cultural, iar fondurile au fost îndreptate în mod special în școlile conace. Primul si cel mai important, scop al programului este de a sprijini utilizarea multifuncțională a clădirilor istorice și a conacelor, îmbunătățirea mediului copiilor pentru învățare și dezvoltare.
Finanțarea în prima perioadă a fost deosebit de generos. Asistența financiară a totalizat 8,2 milioane de euro (128,7milioane de coroane estoniene). În 2008-2011 această asistență a fost folosit pentru a finanța conacele școli Kiltsi, Koigi, Laupa,Olustvere, Puurmani, Rogosi (Ruusmäe), Suure-Kõpu, Vasta și Väätsa. Prin
Ministerul Afacerilor Sociale Programul pentru îmbunătățirea condițiilor de învățământ special pentru copiii cu
Nevoi speciale, Granturile EEA and Norway Grants au canalizat, de asemenea, finanțare pentru restaurarea Lahmuse școală conac.
Noul program EEA and Norway Grants a început în 2013 și de această dată nu au existat puțini bani la dispoziție – 4,5
milioane de euro. Din acestea, 3,1 milioane de euro a fost distribuită pentru restaurarea Vääna, Hiiu-Suuremõisa,
Koeru și Illuka conace școală. Au fost atât de multe solicitări încât 11 aplicații au trebuit să fie refuzată.
Noul program nu se ocupă numai cu restaurarea și reparațiile școlilor; Acesta se concentrează și asupra unor
subiect din ce în ce mai proeminente de asigurarea sustenabilității. Astfel de subvenții au fost , de asemenea, solicitate de la SEE Grants pentru “activități de dezvoltare”. Un total de 670.000 de euro au fost distribuiți la 14 comunități școlare. Subliniez cuvântul “comunitate”, ca proiectele nu se concentreze doar pe școli, ci și pe localnici, profesori și părinți.

59 de școli ce-și desfășoară activitatea în conace asigură activitatea a 3576 de elevi. 66% dintre aceste școli au avut nevoie de restaurare pentru a fi salvate și pentru a oferii condiții normale de învățătură.
Experiențele din trecut au demonstrat că restaurarea conacelor școli au atras numeroși turiști în zonă.

Programul contribuie la renovarea 25 de conace-școală din trei județe din Estonia.
Programul se focusează pe întărirea relațiilor bilaterale, spre exemplu asigurând ajutor în căutarea partenerilor, înainte de aplicarea propriu-zisă și sprijinirea schimbului de experiență a transferului de tehnologii și bune practici.
Direcția Norvegiană pentru Patrimoniu Cultural este partener donator care a oferit scheme de granturi mici între 20 000 și 60 000 euro în vederea pregătirii pentru proiectului.
Obiectivul principal al proiectului este conservarea, revitalizarea obiectivelor culturale și naturale.
Pentru a vedea la fața locului cum au reușit autoritățile estoniene să obțină fonduri și ce au realizat am vizitat două dintre aceste proiecte.

CONACUL VÄÄNA
Foto: Olavi Ruhno
Inaugurare Ambasadorul Norvegiei in Tallinn Mr Dagfinn Sørli, Ambassador. Foto:Olavi Ruhon
Primul proiect vizitat se află în satul Vääna din localitatea Harku, Județul Harju, la 30 kilometri de capitala Estoniei, Tallinn. Conacul de aici a fost construit la sfârșitul secolului al XVIII lea și a fost transformat în școală în anul 1920. În prezent aici învață în condiții excelente 120 de copii. Autoritățile au reușit să redea conacului frumusețea de altădată, vechile camere ale conacului au fost transformate în clase de studiu sau spații de dormit, sală de mese pentru programul afterschool. Zonele precum beciul au fost transformate în sală de expoziție și în muzeul școlii.

Renovarea s-a făcut în spiritul redării cât se poate de mult a originalității clădirii și păstrarea obiectelor originare acolo unde au putut fi păstrate. Dar așa cum prevede și programul, că banii trebuie investiți sustenabil, școala este deschisă și altor activități aducătoare de venituri, bine înțeles în timpul liber fără a afecta programul de studiu al elevilor. În cadrul școlii -conac există o sală de conferință dotată cu aparatură de ultimă generație, care ar face față oricărei pretenții în domeniu, unde cei care doresc să țină o conferință într-un mediu plin de istorie și frumos, pot să facă acest lucru. Pe lângă turiștii fie că vorbim de turiști străini sau locali școala este un loc perfect pentru nunți, botezuri și petreceri corporatiste, petreceri de sfârșit de an din care se obțin venituri importante, practic 11 % din cheltuielile administrative sunt acoperite din aceste venituri.
20151214_153416

Conacul Vääna împreună cu parcul din jur său și edificii din apropiere are o valoare deosebită, datorită fondului cultural interesant și a patrimoniului artistic originar din istorii distincte. Ca parte a acestui proiect, conacul are o semnificație largă pentru întreaga istoria culturală estoniană, a patrimoniului arhitectural valoros.

Prin urmare, obiectivul proiectului este de a asigura accesul publicului, de a menține și de a conserva pentru generațiile viitoare patrimoniului cultural valoros istoric. Ca rezultat al proiectului, aprecierea și utilizarea acestui patrimoniu va consolida comunitatea locală. În mod similar, proiectul va consolida cooperarea consecventă și durabilă, atât în plan interne și internaționale. Conacul Vääna dispune de toate premisele pentru a funcționa ca un centru cultural și turistic, care poate deservi toate satele din regiune. În momentul de față, Conacul Vääna este în primul rând o instituție de învățământ, cu toate acestea, poate fi deja considerat ca un complex cultural. Proiectul de restaurare, modernizare a conacului Vääna a primit finanțare de 1 milion de euro de la SEE Grants iar contribuția proprie a fost de 660 000 euro bani din bugetul municipalității.

ARUKÜLA MANOR-KOERU

koeru 1

Cel de al doilea proiect vizitat este Aruküla Manor, conac situat în localitatea Koeru, din Județul Järva, la aproximativ 100 km distanță de capitala Estoniei. Conacul a fost construit în 1789, iar în 1920 a funcționat ca școală. În prezent aici învață 261 de elevi. Autoritățile din Koeru a transmis aplicația pentru a fi cofinanțata de SEE Grants la începutul anului 2013, iar în 19 decembrie 2013 s-a decis finanțarea proiectului. Autorul proiectului, cel care a decis cum va arata conacul după renovare este arhitectul Kalju Palo. Costul total al proiectului s-a ridicat la suma de 1,122,565.00 euro, iar 85% din bani au fost asigurați de către SEE Grants în valoare de 954,180.
Principalele activități ale proiectului vor fi de restaurare clădirii principale a conacului și alte reparații minore, achiziții (iluminat, etc), care sunt legate de punerea în aplicare a lucrărilor de restaurare.

Ca un impact al punerii în aplicare a proiectului conacul Aruküla, se consideră că, valorile sale de patrimoniu cultural vor fi mai bine cunoscute și apreciate și va avea și alte destinații decât cele exclusiv pentru învățământ. Va fi consolidată identitatea locală, vor avea loc evenimente culturale și educaționale. De asemenea după renovare conacul va avea posibilitatea să realizeze venituri suplimentare din vizitele turiștilor locali și străini , din organizarea de evenimente.
Cei 261 de elevi care învață în acest conac beneficiază de un mediu de învățare modern cu toate facilitățile necesare unui astfel de proces. Pe lângă mediul de lucru extraordinar de care beneficiază elevii trebuie spus, așa, ca fapt divers că în școala din Koeru elevii primesc atât mic dejun dar și prânz în fiecare zi de școală contribuind cu suma de 0,50 euro-cenți, iar restul cheltuielilor pentru masă fiind suportat de primărie.

În ambele cazuri atât în Vääna cât și în Koeru cele două conace școli au devenit puncte de repere al localităților, iar directorii de școli sunt cât se poate de responsabili, arătând o grijă pentru păstrarea a ceea ce s-a realizat până acum.

GRANTURILE EEA and Norway Grants
eea and norway grants

Accentul programului, Granturile SEE 2009-2014, se pune pe conservarea si revitalizarea școlilor ce-și desfășoară activitatea în conace istorice.

Istoria școlilor ce-și desfășoară activitatea în conace datează din 1920 , atunci când mai mult de 200 de școli au fost deschise în aceste clădiri istorice. În prezent există încă 60 de școli din mediul rural care funcționează în aceste clădiri de prestigiu cu o valoare istorică și arhitecturală.

Scopul programului, față de lucrările de restaurare, este și acela de a consolida cooperarea dintre școli, municipalități, ONG-uri locale și a întreprinderilor .

Grant Program : € 4,510,000
Operator de program: Ministerul Culturii din Estonia
Donator Programul Partener : Direcția Norvegiană pentru Patrimoniu Cultural

Programul a fost aprobat de către donatori în octombrie 2012 .

Mulțumiri
Mr. Marvet Piret,Adviser ( EEA and Norway Grants, culture, press) Royal Norwegian Ambassy in Tallinn
Ms. Riin Alatalu, Estonian Ministry of Culture, manager of EEA Grants Manor Schools Programme
Mr. Mihkel Jurisson Harku Municipal Government
Ms. Gled-Airiin Saarso, Director of the Vääna Manor School
Mr. Toomas Tammik,Koeru Municipality
Mr. Andres Teppan, Mayor of Koeru
Mr. Lillann Weggersen Head of Communications EEA and Norway Grants FMO – Financial Mechanism Office

Marius DAEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.