Un buget al UE la înălțimea provocărilor viitoare: Comisia lansează o dezbatere privind viitorul finanțelor UE

Autor: Marius DAEA

Europenii așteaptă de la Uniune să facă mai mult. Într-un moment în care UE depune mai multe eforturi ca niciodată pentru a-și proteja cetățenii, pentru a le oferi mijloacele de acțiune necesare și pentru a-i apăra, resursele continuă să fie limitate.

Acum, când Europa își decide viitorul, UE are nevoie de un buget care să fie adecvat obiectivelor urmărite și să valorifice fiecare euro în beneficiul cetățenilor săi.

Documentul de reflecție al Comisiei privind viitorul finanțelor UE, care a fost publicat astăzi, analizează opțiunile avute în vedere pentru ca acest deziderat să devină realitate. Aspectele asupra cărora se apleacă cel de al cincilea și ultimul document de reflecție din această serie ocupă un rol central în cadrul dezbaterii inițiate la 1 martie, odată cu prezentarea Cărții albe a Comisiei privind viitorul Europei. Documentul de reflecție prezintă posibilele implicații bugetare ale opțiunilor pe care le avem la dispoziție.

Comisarul Günther H. Oettinger, responsabil pentru buget și resurse umane, a declarat: „Pentru ca Europa să poată face față noilor provocări, trebuie să găsim surse de finanțare. Putem fie să cheltuim mai puțin, fie să identificăm noi surse de venituri. Dar orice am face, fiecare euro investit din bugetul UE trebuie să genereze valoare adăugată și să aibă un impact pozitiv asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor.”

Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: „Este timpul să restructurăm bugetul UE.Haideți să-l simplificăm și să-l facem mai flexibil și haideți să reflectăm, cu ambiție și imaginație, asupra modului în care putem să-l transformăm într-un instrument puternic, care ne va ajuta să înregistrăm un ritm de creștere mai rapid, conlucrând mai strâns ca niciodată, și să nu lăsăm pe nimeni în urmă în această economie globalizată.”

Bugetul UE se confruntă cu o provocare majoră – aceea de a finanța mai multe acțiuni cu mai puține resurse. Cetățenii așteaptă de la UE să joace un rol mai important în noi domenii de politică precum migrația, securitatea internă și externă sau apărarea. Europa ar trebui, de asemenea, să își păstreze rolul de prim-plan pe scena mondială, în calitate de cel mai mare donator de ajutor umanitar și pentru dezvoltare, precum și de lider al luptei împotriva schimbărilor climatice. Aceste obiective vor trebui îndeplinite având la dispoziție un buget al UE care va fi și mai mic după ieșirea Regatului Unit.

Documentul de reflecție publicat astăzi analizează această provocare și prezintă principalele elemente puse în discuție, structurate în jurul celor cinci scenarii ale Cărții albe: statele membre ale UE vor continua pe același drum, vor face mai puțin, împreună, vor avansa cu intensități diferite, vor face mai puțin, dar mai eficient sau vor face mult mai mult, împreună? Pentru fiecare dintre aceste scenarii ilustrative, implicațiile sunt diferite, atât în ceea ce privește sumele alocate fiecărui obiectiv vizat, cât și în ceea ce privește eventualele surse de finanțare. Opțiunile propuse merg de la reducerea cheltuielilor pentru politicile existente până la majorarea veniturilor.

În plus, documentul de reflecție stabilește caracteristicile de bază ale bugetului UE și trasează principalele tendințe și evoluții în domenii de politică esențiale, cum ar fi agricultura și coeziunea. Acesta abordează, de asemenea, chestiuni generale cum ar fi valoarea adăugată a finanțării din partea UE sau corelarea dintre fondurile UE și reformele structurale din statele membre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.