În luna iulie a acestui an Laboratorul de analize fizico-chimice pentru apă şi cărbune de la Işalniţa a obţinut acreditarea care este valabilă până în anul 2018. Este singurul laborator de acest gen din cadrul CE Oltenia şi printre primele din ţară. Printre principalele avantaje ale acestui laborator se număra în primul rând faptul că CE Oltenia nu va mai trebui să plătească pentru astfel de analize terţilor. Astfel, se vor face economii, dar se vor păstra şi locuri de muncă. Laboratorul a fost acreditat de către Asociaţia de Acreditare din România – RENAR, este o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ, constituită pe baza prevederilor Legii 21/1924. Asociaţia este recunoscută oficial ca organism naţional de acreditare unic, în temeiul OG 23/2009 şi în baza prevederilor Regulamentului (CE) nr. 765/2008 şi funcţionează în coordonarea Ministerului Economiei. Supravegherea legalităţii activităţilor RENAR se face în conformitate cu reglementările aplicabile in vigoare.