CE Oltenia susţine performanţa şi excelenţa

Eurolife 100Colaborarea dintre CE Oltenia şi Asociaţia Eurolife Târgu Jiu s-a materializat pe parcursul anului 2014 prin susţinerea unor tineri talentaţi din Gorj, fie că au părinţii salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia, fie că au avut performanţe notabile, chiar dacă părinţii nu lucrează în cadrul CE Oltenia.

 

Mădălin Dorian Gheban, participare la Jocurile Olimpice de Tineret Nanjing 2014

Mădălin Dorian Gheban este din Targu Jiu, învaţă la Liceul Sportiv şi face parte din Lotul Olimpic de Tineret al României. Este una din speranţele atletismului din România. Mădălin este specializat în proba de 800 m şi a participat pe parcursul anului 2014 la diferite competiţii internaţionale, printre care cea mai importantă a fost participarea la Jocurile Olimpice de Tineret din Nanjing China. De asemenea, pe parcursul anului 2014, a mai participat la o competiţie internaţională care s-a ţinut la Baku şi la Festivalul Olimpic al Tineretului European. La întoarcerea de la Olimpiada din Nanjing, Complexul Energetic Oltenia l-a susţinut financiar pe Mădălin pentru a merge într-o staţiune balneară în vederea recuperării fizice după efortul depus în timpul Olimpiadei.

Ce spune presa despre Mădălin:

„Două medalii de aur pentru atletul Mădălin Gheban. Atletul gorjean Mădălin Gheban a urcat din nou pe podium. De această dată, adolescentul a reuşit performanţa de a obţine două medalii de aur în cadrul aceleiaşi competiţii, la două probe diferite, respectiv proba de 800 m şi proba de 1.500 m, din cadrul finalei Campionatelor Naţionale de Atletism pentru Juniori III. Cele două medalii nu sunt primele obţinute de atlet anul acesta. La sfârşitul lunii februarie, Mădălin a obţinut medalia de argint la Campionatul Naţional de Juniori 1, la o grupă de vârstă mai mare ca a sa, iar la începutul lunii martie, a câştigat două medalii de aur la Campionatul Naţional de Juniori II. Începutul verii i-a adus lui Mădălin o nouă medalie. În luna iunie, acesta a participat la European Youth Olympic Trials – Baku 2014, competiţie care i-a adus o nouă reuşită în palmares. Gorjeanul a urcat pe podium la categoria 800 m masculin, obţinând medalia de bronz, medalie care l-a calificat pentru o nouă competiţie, Olimpiada de Cadeţi din Nanjing – China, care se va desfăşura în perioada 18-28 august. Mădălin Gheban este din Socu, comuna Bărbăteşti, şi este elev la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu, a început drumul în domeniul atletismului la vârsta de 13 ani.“ (SURSA: www,gorj-domino.ro).

„Cel mai recent rezultat demn de menţionat este cel realizat de atletul celor de la LPS Târgu Jiu la Campionatul Balcanic de atletism pentru tineret şi juniori de la Sliven, în Bulgaria. Tânărul atlet legitimat la Liceul cu Program Sportiv Târgu Jiu şi antrenat de profesorul Laurenţiu Ciobanu a devenit campion balcanic la juniori 2 în proba de 800 m.“ (SURSA: www.sportingorj.ro)

Mădălin a mărturisit că a fost pentru prima dată când a fost susţinut de către o entitate economică din Gorj şi a mulţumit Complexului Energetic Oltenia pentru sprijin.

 

Marin Scarlat, un veteran al atletismului

Tot în domeniul sportiv şi tot în atletism, Complexul Energetic Oltenia a premiat şi a susţinut un salariat de la Sucursala Electrocentrale Turceni, Marin Scarlat, pentru a participa la campionatul european de Veterani desfăşurat la Izmir în august – septembrie 2015. Pentru a participa la acest eveniment Complexul Energetic Oltenia a suportat taxa de înscriere în competiţie, transport, cazare şi diurnă. De asemenea, Marin Scarlat a fost premiat pentru performanţele obţinute în cadrul altor competiţii.

De menţionat este faptul că Marin Scarlat intenţionează să participe şi în anul 2015 la câteva competiţii importante cum ar fi Campionatul Mondial de la Lyon din vară, iar în luna februarie vizează o competiţie la fel de importantă, la Istambul.

 

Elena Hasna, fiica unui salariat, talent recunoscut în ţară şi peste hotare

Printre alte proiecte, Complexul Energetic Oltenia s-a implicat şi în susţinerea Elenei Hasna, talent recunoscut nu numai în ţară, dar şi peste hotare. De menţionat este faptul că tatăl Elenei este salariat al Complexului Energetic Oltenia. CE Oltenia a dorit să se implice şi să susţină activitatea Elenei având în vedere că familia trebuie să facă eforturi financiare destul de mari pentru a menţine trendul ascendent al carierei tinerei. „Pentru Elena Hasna, participarea la festivaluri naţionale şi internaţionale este importantă“, a declarat Sorin Hasna tatăl tinerei artiste.

 

Studentă din Bumbeşti Jiu, o specializare în Drept Comercial Internaţional

O altă acţiune comună a fost şi susţinerea unei tinere studente din Bumbeşti Jiu, care anul acesta a absolvit două facultăţi în Anglia şi a fost acceptată la master în cadrul Universităţii Essex din Anglia, specializarea Drept Comercial Internaţional. Mamei tinerei studente care locuieşte în Bumbeşti Jiu ne-a spus că se descurcă foarte greu, însă doreşte din tot sufletul ca fiica ei să termine studiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.