Preţul energiei pe bursă, la minimul anului în septembrie

Producătorii se confruntă cu încă un an greu

Preţul energiei spot pe bursa de energie OPCOM a atins cel mai scăzut nivel al anului la finalul lunii septembrie, de 28,5 euro pe MWh, media primelor nouă luni din an fiind cu peste 6% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe piaţa contractelor bilaterale, acolo unde se încheie contracte pe termen lung, media primelor nouă luni din 2014 a ajuns la 37,2 euro pe MWh, cu 13% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut. Evoluţia preţului energiei pure, fără taxe sau tarife de transport şi distribuţie, arată situaţia delicată din sectorul producţiei de energie electrică, mai ales în contextul în care cererea nu dă semne de creştere. Potrivit celor mai recente informaţii furnizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru anul acesta se estimează un consum intern de 48,3 TWh, cu 2,6% mai mic comparativ cu anul trecut. Pe de altă parte este estimată o triplare a exporturilor până la 7,7 TWh, după cum arată datele furnizate recent de ANRE.

Scăderea consumului de energie estimată pentru anul acesta este totuşi mai mică decât cea de anul trecut, când piaţa a trecut printr-o contracţie de 5%. Dacă într-adevăr România va consuma anul acesta 48,3 TWh, 2014 devine un an mai slab în ceea ce priveşte consumul de energie decât 2009, cel mai dur an de recesiune prin care a trecut economia locală de la căderea Lehman Brothers. Strict pe categorii de consumatori, cei mai afectaţi au fost anul trecut consumatorii necasnici alimentaţi în regim reglementat, categorie în care intră şi micile afaceri, de exemplu, unde cererea de energie s-a redus cu aproape 17%. Cererea din partea populaţiei s-a redus şi ea cu 2,6%, anul 2013 fiind caracterizat printr-o iarnă destul de blândă şi o vară răcoroasă, lucru care şi-a pus amprenta şi asupra consumului. Pe segmentul de mari consumatori, care au forţa de a-şi negocia singuri contractele de energie, anul trecut a adus o stabilizare a cererii, recuperarea având loc mai ales în ultimele trei luni ale anului. Ani de-a rândul evoluţia consumului de energie a fost strâns legată de evoluţia economiei în general, dar din 2012 este vizibilă o ruptură între cei doi indicatori, tendinţă care se continuă şi anul acesta.

Analiză de Roxana Petrescu
Sursa www.zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.