,,Ca să te impui şi să ai performanţe trebuie foarte multă muncă“

Cei care îl cunosc şi care au lucrat alături de el au numai vorbe de laudă. „Un profesionist în domeniu“ sau „Ştie meserie“ sunt doar două etichete pe care le primeşti ca răspuns atunci când încerci să stai de vorbă cu colegii despre Aurel Medinţu.

Pe tot parcursul carierei profesionale a fost în funcţii de conducere, însă nimeni nu i-a pus pe tavă un post confortabil. De fiecare dată a trebuit să o i-a de la capăt, să pună baze, să facă pionierat.

 

CEsudvest.ro: Ce v-a determinat să alegeţi domeniul energetic ?

Aurel Medinţu: Parcursul meu de la un liceu de foarte bună calitate către Facultatea de Energetică a fost mai mult o întâmplare. Practic, în acea perioadă a fost prima mea deplasare în Bucureşti, până în anul 1966 nu ajunsesem în capitală. Când am văzut imensitatea de oraş, când am ajuns pe peronul Gării de Nord, până când am ajuns la căminele studenţeşti unde m-am cazat pe perioada examenelor m-am pierdut, am rămas uimit. Am plecat la Bucureşti încercând să-mi găsesc un loc, neavând înclinaţii deosebite către un domeniu anume, întrucât liceul absolvit la Drăgăneşti Olt a fost un liceu teoretic. Alegerea domeniului energetic s-a făcut cumva pe bază de afinitate. Mai mulţi colegi de liceu de la Drăgăneşti ne-am hotărât să mergem împreună să dăm admitere la energetică şi aşa ne-am adunat vreo şase.

CEsudvest.ro: Care a fost primul impact cu meseria?

Aurel Medinţu: Primul impact cu viitoarea meserie l-am am avut în anul trei de facultate când am făcut practica la Electrocentrale Galaţi, asta se întâmpla prin 1968-1969, însă adevăratul impact cu domeniul energetic l-am avut după terminarea facultăţii, în anul 1971, când am venit cu repartiţie la Termocentrala Rovinari. La acea vreme termocentrala era în curs de execuţie. La data când m-am angajat, nici nu era constituită ca unitate de sine stătătoare, ci aparţinea de Işalniţa. M-am angajat în anul 1971. Nu am stat angajat la Rovinari decât o lună şi jumătate şi a trebuit să plec să-mi satisfac stagiul militar, după care am revenit în Rovinari unde practic mi-am început activitatea în primăvara anului 1972, ca stagiar în anul I de activitate. În primul an am fost repartizat la Secţia Hidrocombustibili, a urmat o perioadă ca dispecer şef de tură în pregătire, iar după aceea am fost numit pe post până în primăvara lui 1973. În primăvara anului 1973 după punerea în funcţiune a etapei I a grupurilor de 200 Mw s-a înfiinţat Secţia de Exploatare Termomecanică II, care urma să se ocupe de exploatarea grupului III şi IV din Rovinari. Am fost contactat de directorul tehnic din acea vreme, dl Director Vanca Artemiu, şi mi s-a propus să trec la această nouă secţie în curs de formare. Practic, atunci am fost al treilea angajat al secţiei. La acea vreme, şeful de secţie era dl inginer Haidu Andrei, un profesionist desăvârşit. Am lucrat ca inginer stagiar, după care au început preluările de echipamente, de circuite, de subansamble, de la montori la beneficiar, unde eu mă bazam pe faptul că ştiam teorie, înţelegeam documentaţia. Studiam documentaţia, dar aveam mari lipsuri de cunoştinţe în domeniul exploatării. Dar am avut ocazia să încep exploatarea de la mic către mare, de la punerea în funcţiune pe circuite mici până la punerea în funcţiune a echipamentelor complexe şi, după aceea, punerea în paralel la grupul nr. 3 de la Rovinari.

CEsudvest.ro: Cum aţi reuşit să promovaţi în acea perioadă?

Aurel Medinţu: Acumulând experienţă, învăţând, placându-mi foarte mult să merg în instalaţie, am ajuns cumva să fiu recunoscut de drept de către tot colectivul ca ajutorul, ca adjunctul domului inginer Haidu, în toată perioada asta, care a durat până în anul 1977. Atunci, fără să discute nimeni cu mine, probabil ca o recompensă a muncii care o făceam acolo, am primit decizie de şef de atelier, fiind un post liber de şef Atelier Reparaţii. Şi a durat treaba aceasta aproximativ o lună şi jumătate până când s-a înfiinţat Secţia Exploatare Termomecanică II, dat fiind faptul că veneau din urmă grupurile V şi VI. La Secţia Exploatare Termomecanică II, am fost trecut ţinându-se cont de experienţa pe care o aveam în probleme de acest gen. De prime puneri în funcţiune a trecut domnul inginer Haidu, iar eu am fost numit la început cu delegaţie şi după aceea pe bază de examen ca şef de Secţie Exploatare Termomecanică. Asta se întâmpla în 1977, când eu aveam o vechime de cinci ani şi jumătate. Promovările atunci erau foarte stricte. Parametrii de vechime în meserie erau foarte bine gestionaţi şi putea să acorde derogare directorul, dar nu mai mult de un an, directorul general din centrala industrială şi ministrul. Eu nu mă încadram în nici unul din aceşti parametri. Ca să pot să ocup postul mi-a fost obţinută derogare de la Manea Mănescu, atunci nu exista funcţia de prim ministru, era Preşedintele Consiliului de Miniştri . Am şi acum derogarea semnată de Preşedintele Consiliului de Miniştri, Manea Mănescu. Am lucrat în Secţia Termomecanică II din 1977 până în toamna lui 1979. Am făcut o secţie performantă, practic cea mai bună secţie din Termocentrala Rovinari, cu oameni care după aceea au ajuns la rândul lor şefi, directori etc.

CEsudvest.ro: Care vi s-a părut cea mai grea perioadă?

Aurel Medinţu: În anul 1979, având rezultate foarte bune în cadrul secţiei mi s-a propus să trec director al Uzinei de Combustibil. Practic, s-a înfiinţat o uzină de combustibil prin preluarea depozitelor din Nord al benzilor. Pentru mine toata perioada asta a fost extraordinar de grea pentru că nu eram obişnuit nici cu mediul de lucru, nici cu modul de lucru. Deşi era un domeniu din care aş fi vrut să scap foarte repede, nu am reuşit să scap de acolo decât în vara anului 1981. Atunci lucrurile erau complicate pentru că minerii care trebuiau să trimită cărbune în centrale trimiteau foarte mult pământ. Aşa am ajuns la un moment dat la un conflict gândit de cei care erau la conducere, ales într-un moment nepotrivit pentru că era vizita tovarăşului Trofin care era Vice Prim-ministru şi Ministru al Minelor în bazinul carbonifer Oltenia. Am oprit toate carierele pentru că am atenţionat o dată, de două ori, de trei ori, că vine pământ pe benzi. Toată lumea spunea că se remediază, însă nu s-a remediat şi ne-au blocat cu partea de alimentare cu cărbune în centrale şi am oprit toate. Această treabă s-a lăsat cu urmări. Mi s-a îndeplinit un vis, am fost schimbat din funcţie şi am ajuns înapoi în centrală. Acolo am stat vreo două-trei luni, nu mai mult, ca dispecer şef coordonator după care mi s-a propus să trec director al Uzinei de Reparaţii.

Au fost momente complicate pentru că baza în familie a trebuit să fie soţia, din cauză că eu plecam pe întuneric de acasă şi mă întorceam tot pe întuneric. Se lucra şi sâmbetele, şi duminicile. În acea perioadă eram îndreptat către producţie mai tot timpul. De familie şi de toată activitatea cu copiii se ocupa soţia. Băiatul a fost dus la creşă la vârsta de 4 luni, fiindcă soţia trebuia să meargă la serviciu, aşa erau legile pe vremea aceea. A fot o situaţie când eu nu am venit două zile acasă, nu mai era pâine şi soţia a trebuit să meargă după pâine şi, când s-a întors acasă, mi-a dat telefon plângând că era cât pe ce să găsească fetiţa moartă. Băiatul vroia să-i dea să mănânce, fiindcă plângea, şi îi îndesase mâncare pe gât. Nu aveam nici telefon, a trebuit să meargă la un vecin. Au fost momente complicate, dar până la urmă băiatul a luat tot meseria mea. Acum este şeful Secţiei Exploatare la Rovinari, unde am fost eu în 1977.

 

CEOltenianew.ro: Aţi avut un loc anume unde v-a plăcut cel mai mult să lucraţi?

Aurel Medinţu: Perioada cât am lucrat la uzina de reparaţii a fost o perioadă de care îmi aduc aminte cu multă plăcere pentru că a fost o perioadă de pionierat în domeniul reparaţiilor. Însă aici am avut neşansa şi ghinionul să se ia o hotărâre de către conducerea de partid prin care un reprezentant de frunte al construcţiilor de maşini să treacă Ministru Adjunct al Energiei Electrice. Eu, neavând abilitate de a mă strecura printre fapte şi printre evenimente, nu am avut ce să fac, decât, atunci când discutam cu acest Ministru al Energiei Electrice îi aduceam la cunoştinţă toate neajunsurile de la echipamente, acesta probabil că la un moment dat s-a săturat şi a luat o hotărâre ca să fiu schimbat din funcţia de director al Uzinei de Reparaţii, undeva prin 1983. După ce m-a schimbat din postul de director al Uzinei de Reparaţii am lucrat ca şef de secţie reparaţii şi după aceea ca şef Brigadă Complexă în cadrul unei structuri mai mari a unei anteprize de reparaţii.

CEsudvest.ro: Aţi părăsit vreodată Termocentrala Rovinari?

Aurel Medinţu: În 1986 am vrut să părăsesc Sistemul Energetic Naţional din mai multe motive, dar unul dintre motive era apropierea de părinţi, de socri, care erau în judeţul Olt. Am vrut să mă retrag acolo. Până la urmă am ajuns director la Termocentrala Slatina, obiectiv pe care nu am apucat să-l termin, fiindcă între timp a venit revoluţia şi nu a mai continuat proiectul. Am stat în Slatina din 1986 până în primăvara lui 1993. A fost o perioadă lungă. După care am plecat, fiindcă obiectivul nu mai avea nici o perspectivă. În 1993 am revenit la Rovinari, unde am lucrat în cadrul serviciului producţie câteva luni, după care am fost numit Director al Uzinei de Combustibil, o perioada relativ scurtă, din 1993 până în 1995. Între timp, lucrurile se schimbaseră, nu mai era situaţia pe care o întâlnisem cu ani în urmă. În 1995 s-a făcut o nouă reorganizare la întreprinderile care aparţineau de DGEPT, s-a înfiinţat direcţia tehnică şi s-a separat de direcţia de producţie înfiinţându-se direcţia tehnică numai pe structuri inginereşti. Aşa s-a înfiinţat Serviciul Termomecanic, unde m-am prezentat la concurs şi am ajuns şeful Serviciului Termomecanic. În anul 2007, fiind director al Complexului Energetic Rovinari domnul Ciurel, mi s-a propus să preiau conducerea Termocentralei Rovinari ca director de termocentrală. Aici am lucrat doar un an şi jumătate, până la sfârşitul lui 2008, când am fost schimbaţi toţi din funcţie prin faptul ca s-a schimbat guvernarea. Noua conducere care a venit la Rovinari a considerat că nu mai are nevoie de expertiza mea în domeniu. Din 1977 până în 2009, eu am avut numai funcţii de conducere, acum s-a ales o metodă de a fi tras pe linia dreaptă şi mi-au dat un post onorific de consilier al Directorului General fără să am nişte activităţi clare. Această perioada a durat un an de zile, după care au găsit o nouă modalitate de a fi îndepărtat din termocentrală, când în cadrul unui proces de concediere colectivă am ajuns şomer. Întâmplarea a făcut că atunci eu îndeplineam condiţiile de pensionare la limita de vârstă şi am devenit pensionar. Am stat în această inconfortabilă meserie de pensionar, după care am avut o ofertă de a prelua un proiect interesant: să conduc cap-coadă o reparaţie capitală a unui bloc energetic la Termocentrala Halânga. O dată cu înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia am fost contactat de către dl director Ciurel şi întrebat dacă doresc să vin să lucram iar împreună. Am avut mai multe discuţii şi a rămas să vin să continuăm activitatea împreună.