Reacţia CE Oltenia la vehicularea informaţiilor privind procedura de infrigement

 Laurenţiu Ciurel: „Absolut totul este o dezinformare“

Managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a spus că a rămas uimit de informaţiile apărute în presă cu privire la procedura de infringement, din cauza extinderii carierelor. Acesta afirmă că nu există nici un fel de dosar de genul acesta, ci doar o sesizare depusă de Greenpeace şi Bankwatch la Comisia Europeană, în care îşi exprimă nişte nemulţumiri vizavi de defrişări.

„Am rămas stupefiaţi când am văzut informaţia pe agenţiile naţionale de presă. Am făcut şi noi o minimă cercetare şi pot să vă spună că absolut totul este o dezinformare. Nu există niciun dosar, nicio procedură de infringement împotriva României, la niciuna din structurile Comisiei Europene, legată de exploatările miniere ale CE Oltenia. A fost dat publicităţii un număr de dosar despre care se spune că ar fi cel de infringement. Nu este deloc adevărat. Acel număr de dosar este al unei sesizări depuse de Bankwatch, activist autoproclamat al luptei împotriva poluării în România. Într-adevăr, atât ei, cât şi Greenpeace au cerut declanşarea procedurii şi nu este un secret că şi-ar dori infringementul. Dar de la a vrea şi până la a putea, de la o simplă cerere şi până la procedura în sine, este cale lungă“, a spus Ciurel, citat de www.gorjexclusiv.ro

 

COMUNICAT OFICIAL AL CE OLTENIA

„Bankwatch şi Greenpeace au iniţiat un număr de 16 acţiuni în instanţă care au avut ca obiect suspendarea unor decizii pentru scoaterea definitivă din Fondul Forestier Naţional a unor suprafeţe de teren aflate în proprietatea privată a CE Oltenia, precum şi pentru defrişarea vegetatiei forestiere de pe acestea. Dintre acţiunile înaintate, 15 au soluţii definitive şi irevocabile în favoarea CE Oltenia.

Hotărârea Tribunalului Bucureşti, din iulie 2014, nu este definitivă şi nu a fost comunicată CE Oltenia pentru a putea formula recurs.

Numărul de înregistrare despre care se spune că este numărul de dosar al cazului de infringement este, de fapt, numărul de înregistrare al unei scrisori informale care are rolul de a culege informaţii şi de a elimina eventualele neînţelegeri, în scopul evitării începerii procedurii.

În continuare, sunt o serie de paşi de urmat:

  •   Statul membru are posibilitatea de a transmite Comisiei Europene observaţiile sale, ca răspuns la scrisoarea primită.
  •  Comisia Europeana dă un aviz motivat dacă este de acord cu răspunsul primit de la statul membru.
  • Conformarea cu măsurile precizate în aviz. În caz contrar, Comisia Europeană sesizează Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene pentru începerea procedurii.

Nu există nici un dosar, nicio procedură de infringement împotriva României, la niciuna din structurile Comisiei Europene, legată de exploatările miniere ale CE Oltenia. A fost dat publicităţii un număr de dosar care se spune că ar fi cel de infringement. Nu este deloc adevărat. Acel număr de dosar este al unei sesizări depuse de Bankwatch.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.