Autor: Marius DAEA
Într-o societate cu o democrație consolidată, politicieni de factura Florin Cârciumaru care au abuzat de practici antidemocratice pe tot timpul mandatelor ar fi fost de mult respinși de acea societate și nu ar fi reușit să termine nici măcar un mandat. Din păcate, la Gorj, a călca democrația în picioare este o virtute, ba mai mult, un drept de a accede chiar acolo unde se fac legile de care și-a bătut joc până acum.
La Gorj, modelele din care trebuie să se inspire viitoarele generații sunt condamnații penali aflați în fruntea celor mai reprezentative instituții publice sau travestiți în societatea civilă, ironizând statul de drept și nu în ultimul rând lideri de opinie.
Județul Gorj se îndreaptă spre faliment economic datorită acțiunilor liderilor politici care au condus această parte a țării ignorând cele mai elementare reguli democratice.
Nu trebuie decât să ne uităm la modelele de succes să ne dăm seama că economia crește și toți oamenii o duc bine atunci când există o presă liberă, opoziție politică, justiție independentă, o societate civilă activă, atunci când sunt respectate și drepturile minorităților, nu numai cele ale majorității, dar și dezbatere publică. Toate aceste valori nu au existat și nu există pentru cei care au condus județul Gorj până acum.
Ce au creat Cârciumaru și Călinoiu în Gorj? O societate înfierată cu oameni care și-au pierdut încrederea în democrație, libertate și drepturi, un sistem clientelar la toate nivelurile și în toate domeniile. Un sistem de corupție bine pus la punct. O mână de oameni care au acces nestingherit la resursele economice în detrimentul tuturor gorjenilor care au fost nevoiți să plece peste hotare lăsând în urmă familii destrămate.
Există în instituțiile publice oameni îngenunchiați și umiliți de conducători impuși politic doar pentru faptul că vor să respecte legea și să-și apere drepturile. Există oameni care nu au curajul să ridice vocea pentru că știu că a doua zi își vor pierde locul de muncă. Așa arată societatea creată de Cârciumaru, de care și el vrea să fugă acum. Probabil este conștient că are nevoie de imunitate.
Ce lasă Cârciumaru în urmă? Un Târgu Jiu înglodat în datorii, un oraș fără nicio viziune, un oraș cenușiu, de parcă nu ar fi existat nicio lege a urbanismului, un oraș al contrastelor evidente.
Locul lui Florin Cârciumaru nu este în Parlament și nici în fruntea Târgu- Jiului.
Uitându-ne în trecut, observăm că la un moment dat astfel de sisteme se întorc împotriva celor care le-au creat, chiar dacă au durat ani de zile.