De 10 ani Universitatea “Constantin Brâncuși” nu mai funcționează după regulile tradiționale ale învățământului superior românesc ci după regulile bunului plac a două persoane, Adrian Gorun și Luminița Popescu, care în acești ani s-au înțeles de minune călcând totul și pe toți în picioare.
Cine a îndrăznit să miște în front a plătit scump. S-a ajuns până acolo încât unui profesor universitar i s-a desfăcut contractul de muncă după ce Luminița Popescu a cerut acest lucru atunci când, în calitate de decan al Facultății de Inginerie, a descoperit că acesta a participat la susținerea unei teze de doctorat fără să aibă acordul lui Adrian Gorun, deși avea acordul rectorului de la acea dată, Moise Bojincă.
La umbra terorii cei doi au devenit inventatori, cercetători în domenii care nu aveau nimic în comun cu formarea lor profesională și în final multimilionari din granturi de cercetare interne de miliarde de lei și mai apoi din contracte de cercetare cu cofinanțări consistente de la bugetul universității. Adăugați la toate acestea faptul că cei doi au obținut dreptul de îndruma doctoranzi în domenii care nu au legătură cu facultățile absolvite de cei doi la formele de învățământ “pe înserate” sau “ din când în când”. Iar taxa pentru susținerea abilitării a fost achitată tot din banii universității, chiar dacă în universitate nu există școli doctorale în care să-și desfășoare activitatea.
Și când toți își pierduseră speranța eliberării din “robia” dulce a celor doi iată că “lanțul de iubire” dintre specialista în energetică și specialistul în educație a început a ruginii și sunt semne că se va rupe în curând. Surse din universitate spun că cei doi nici nu vor să se mai vadă iar de colaborare nici nu vor să mai audă. Așa că, Președintele Senatului, Adrian Gorun, și-a luat catrafusele și “turma” de secretare și s-a mutat la vechiul rectorat iar Rectorul Luminița Popescu a rămas singură, ca Robinson Crusoe, în spațiul pustiu al rectoratului din clădirea Facultății de Inginerie.

O fotografie, devenită istorie, cu Adrian Gorun și Luminița Popescu, care poate
ține loc de explicații pentru ce s-a întâmplat în UCB timp de un deceniu.

Ruptura dintre cei doi, pe care Rectorul Luminița Popescu a făcut-o publică într-un cotidian local, are o explicație oarecum previzibilă pentru cunoscătorii lui Adrian Gorun. Când interesele o cer Adrian Gorun sacrifică pe oricine indiferent de ce servicii i-a făcut. Și, Luminița Popescu l-a sprijinit în acești ani, în toate și cu tot ce a putut, preferând să dea demnitatea și onoarea, atâta câtă mai avea, pe putere. Pe care, luând exemplul de la Adrian Gorun, a început să o folosească în mod discreționar creându-și antipatii în rândul majorității cadrelor didactice.
Apropiindu-se de pensie și văzând comportamentul rectorului Luminița Popescu, Adrian Gorun și-a amintit cum aceasta i-a turnat, trădat și umilit pe toți care au sprijinit-o de-a lungul timpului, pentru a scăpa de ei. Amintindu-și de toate acestea l-a apucat frica de ce ar putea să i se întâmple și lui și a decis să o arunce peste bord, până nu este prea târziu, prin metodele-i specifice, securisto-jegoase, pe care le-a folosit peste tot pe unde a fost și care până acum au dat rezultate. Iar Luminița Popescu, ca o ingenuă, nevinovată și “onorabilă” doamnă a încercat să caute aliați, că prieteni nu are, în presă, plângându-se că este victima abuzurilor unui dictator nemilos pe care l-a sprijinit în permanență pentru a ajunge unde este acum.
Este prea târziu și nici unul din cei doi nu mai sunt credibili atât timp cât universitatea se rostogolește spre auto desființare de la o zi la alta iar unele din cadrele didactice au început să o părăsească plecând spre alte centre universitare serioase, cum ar fi Craiova, Sibiu, Timișoara București, semn că sfârșitul nu este departe. Și cum să fie departe când școala este pustie, studenții, câți au mai rămas, nu mai vin la cursuri deoarece nici profesorii, cu câteva excepții, nu-și mai țin orele, din normele supraîncărcate, care au ajuns să fie plătite cu câțiva lei, din lipsă de bani. Și cum să-și mai dorească absolvenții din Gorj, că din țară nici nu se pune problema, să urmeze acestă universitate când, de curând, ea a fost restructurată și facultățile ei tradiționale, în special Facultatea de Inginerie, poate ce mai cunoscută în țară dintre toate, nu mai există ca structură distinctă fiind botezată cu un nume care frizează ridicolul și în mod sigur va produce derută în rândul absolvenților de liceu, dar și în rândul angajatorilor, Facultatea de științe tehnice, medicale și comportamentale. Ce specialiști va scoate această facultate ? Cum va fi privit un absolvent al acestei facultăți care își va depune CV-ul pentru a ocupa un post la firma SIEMENS ?. Ce-i spune angajatorului numele acestei facultăți ?.Evident, NIMIC.
Rezultatul a ceea ce se întâmplă de 10 ani, dar mai ales în aceste zile, în Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu este previzibil și el poartă un nume sigur:DEZASTRU.
ȘI CE DACĂ, vorba unui filozof care a scris mai multe cărți decât Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună și, în plus, are și Brevet de inventator în inginerie.
Păcat de Constantin Brâncuși, care în loc să fie omagiat cu respect și venerație, la ceas aniversar, de universitatea căreia i-a împrumutat numele asistă neputincios la lupta pentru putere între două persoane atinse de delirul grandomaniei.