Traian Pătrășcoiu pensionarul manager de la Aparegio Gorj, omul care împarte și ascunde milioane de euro bani publici și bani din fonduri europene.

de Marius DAEA

Aparegio Gorj S.A este societate comercială cu capital integral de stat ce asigură distribuția apei potabile în Târgu Jiu și Motru, Târgu Cărbunești, Bumbești Jiu și Țicleni.

În aparență o societate comercială de stat care nu prea face mari ,,valuri’’, însă, în liniște și sub protecție politică, Aparegio Gorj S.A învârte sute de milioane de euro anual, bani publici și bani europeni crezându-se stat în sta, fără a respecta legile în vigoare.

Nu este o noutate pentru nimeni faptul că fostul primar și actualul senator Florin Cârciumaru a fost și este cel care trage frâiele la Aparegio. El a înscăunat director un pensionar, care la rândul lui și-a luat un consilier tot pensionar făcându-le astfel un mare favor încât ei să se simtă datori și să împartă bugetul colosal după bunul plac al mai marelui din PSD. Tot mai marele județului decide cine trebuie angajat sau cine nu trebuie angajat în cadrul Aparegio în funcție de apartenența politică a aspirantului. Nu de puține ori societatea o fost folosită pentru a echilibra înțelegerile transpartinice.

Florin CÂRCIUMARU- fost primar Târgu Jiu

Dacă pe vremea fostului director Ion Popescu mai exista cât de cât un iz de transparență, în ceea ce privește actuală de conducere, Traian Pătrășcoiu ignoră total legea. Nu-i pasă de nimeni și de nimic.

Între anii 2008-2014 Aparegio Gorj a atribut pe SEAP, 45 de contracte în valoare totală de 58.790.784,21 EURO, fără a avea pretenția că sunt toate contractele, de când a fost instalat Traian Pătrășcoiu tot ce înseamnă informații despre banii societății publice sunt la secret. Transparență zero. Ce vrea să ascundă Traian Pătrășcoiu ? Într-o astfel de situație, în lipsa informațiilor deși obligatorii nu putem decât să dăm frâu liber imaginației și să credem că la Aparegio există un sistem clientelar bine pus la punct de a căpușa compania de stat.

Aparegio Gorj are un bugete de invidiat ținând cont că deține monopol pe segmentul de servicii prestate iar acolo unde sunt bani mulți poate exista premisa corupției cu atât mai mult cât lipsește transparența decizională.

Deși vorbim de fonduri publice și europene de pe site-ul Aparegio Gorj lipsesc informațiile care conform legii trebuie publicate din oficiu cu ar fi : situația cheltuielilor salariale, veniturile și tipurile de beneficii, rapoarte (raport anual de activitate și alte rapoarte cerute de cadrul legal)

O lipsă totală de transparență este și la capitolul buget. Bugetul societății din toate sursele de finanțare în format deschis. (începând cu anul 2015) și până în prezent nu este public așa cum prevede legea.

Situația plăților (execuție bugetară) lipsește cu desăvârșire ce să mai vorbim că legea prevede să fie actualizată lunar.

Bilanțuri contabil este neactualizat de la semestrul I 2016

Programul de investiții cuprinzând lista și fișele obiectivelor de investiții pe grupe de investiții și surse de finanțare se regăsește pe site-ul Aparegio Gorj, însă lipsesc programul anual de achiziții publice, anunțuri (de intenție, de atribuire).

Nici pe SEAP, Aparegio Gorj nu prea are activitate, în ceea ce privește anunțurile de participare sau anunțurile de atribuire. Probabil conducerea consideră că este mai bine să nu se știe.

Pătrășcoiu Traian are salariați care ar trebui să știe că autoritățile publice, societățile comerciale cu capital integral de stat au obligația să-și desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public să constituie regulă, iar limitarea accesului la astfel de informații să fie doar o excepție, asigurând totodată respectarea și aplicarea legii în mod unitar, realizând principiile unei bune guvernări.

Ce legi încalcă Pătrășcoiu :

Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare și normele de aplicare aprobate prin H.G nr. 123/2002, Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, Legea nr. 233 din 2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, Legea nr.109/2007 privind reutilizarea informațiilor din instituțiile publice, completată și modificată prin Legea nr. 299/2015, fiind doar ce am constatat noi la o primă analiză a principalei platforme de comunicare cu publicul, site-ul societății.

 

3 thoughts on “Traian Pătrășcoiu pensionarul manager de la Aparegio Gorj, omul care împarte și ascunde milioane de euro bani publici și bani din fonduri europene.”

  1. Ăsta a fost un mafiot ar trebui băgat la pușcărie cretinu așa a facut și cu fabrica de cărămidă dela unirea au privatizato și au vânduto și au împărțit bani între ei un mafiot să stea acasă să își mănînce prnsia liniștit și să lase posturile la tineri cu studi care isi cauta un loc de munca ,nu au loc tineri de mafioți și cretini cum sînt persoana astea.

    1. Mai analfabetule , cum ai gas it drumul spre comentariu!? Dupa cum scrii, cred ca nu ai reusit sa promovezi clasa ,,0″! Lasa’ne! Nu cred ca unul ca tine poate fi formator de opinie. Stinge lampa si treci la poarta pe banca! Sa Nu uiti sa iti sticla cu tine,,,

      1. Nu fii prost! pe vremea aceea nu exista clasa pregătitoare (așa se numește!, zero ești tu!) A propos nu-l cunosc pe dl. Nica, dar are perfectă dreptate. Bețivanul care l-a numit în funcție încă este tartorele haitei roșii, a hoților pisdiști. Cu probe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.