„Simon Boccanegra”, o reprezentație specială la Craiova

Baritonul Ștefan Ignat revine, onorând invitația Operei Române Craiova, în rolul lui Simon Boccanegra, marele corsar care în secolul al XIV-lea a devenit Doge al Genovei.

„Simon Boccanegra”, spectacolul Operei Române Craiova regizat de Plamen Kartaloff (Bulgaria), programat sâmbătă, 20 ianuarie 2018, începând cu ora 19.00, în sala Cercului Militar Craiova, este un prilej pentru melomani de a asculta cea mai complexă dramă verdiană, un spectacol care a avut succes de la premiera din anul 2016, deopotrivă în rândul criticilor și al publicului.
Reprezentația se bucură de prezenţa dirijorului italian Maurizio Colasanti (Italia) la conducerea muzicală, având în distribuție atât îndrăgiți soliști ai Operei craiovene, cât și invitați apreciați la nivel internațional. Alături de Orchestra şi Corul Operei Române Craiova, iubitorii muzicii îi vor putea asculta pe Ştefan Ignat (Bucureşti) – Simon Boccanegra, Stanislav Chernenkov (Rusia) – Jacopo Fiesco, Renata Vari – Maria (Amelia) Boccanegra, Gianni Leccese (Italia) – Gabriele Adorno, Francesco Baiocchi (Italia)– Paolo Albiani, Dragoş Drăniceanu – Pietro, Bogdan Olaru – Căpitanul Crossbowmen şi Mădălina Neagoie – Un’Ancella (Camerista Mariei /Ameliei Boccanegra).
Spectacolul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova.
Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova
Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 0351.442.471, la adresa de e-mail agentiadebilete@operacraiova.ro sau pe pagina www.operacraiova.ro.
Parteneri:
Agerpres, Cuvântul Libertății, Oltenia 3TV, Lupa, TVR Craiova, Gazeta de Sud, Radio Sud, Craiova.ro, Jurnalul Olteniei, Micapi, Radio Horion, Tele U, GTV, Indiscret în Oltenia, Republica TV, Oltenașul, Oltenia24.ro, Ramada Plaza, Universitatea din Craiova, Mercur Center, Electroputere Parc Mall, Akademos Alpinism Acrobatic, RAT Craiova, Monumente Oltenia, Festivaluri Românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.