Pentru liderii din CE Oltenia 6.500 lei, pentru salariați 1.162 lei

Autor: Marius DAEA

stiri@sudvest.ro

Liderii de sindicat plătiți de administrația CE Oltenia cu salarii de directori.

Poate vă întrebați ce au făcut pentru salariații CEO  liderii de sindicat Pârvulescu, Marciuc și Mitrescu un an de zile plătiți cu salarii de directori, încât cei 13.300 de mineri și energeticieni nu au în momentul de față un contract colectiv de muncă semnat. Asta în timp ce salariații altor companii de stat au semnat actele adiționale la contractele colective de muncă înainte de Crăciun, cu toate drepturile aferente.

În timp ce 30% din 13.300 de salariați din CE Oltenia au salariul minim pe economie, alți 45% din 13.300 de salariați din CE Oltenia au salariul puțin peste minim pe economie, liderii de sindicat beneficiază de cele mai mari clase, în condițiile în care nu fac nimic. Rezultatele nu există.

Pârvulescu, Mitrescu și Marciuc au clasa 56, clasă de directori în CE Oltenia. 6.500 lei net.

Pentru a-i manipula după bunul plac, administrația Boza  a comasat liderii de sindicat într-un birou, le-a dat salarii de directori și a făcut ce a vrut din ei. Cum banul este ochiul dracului, liderii de sindicat nu au făcut față tentației și s-au vândut administrației, în loc să lupte pentru drepturile membrilor de sindicat. Pe cât de perfidă a fost organizarea, pe atât de nocivă este pentru salariații CE Oltenia. Dan Stegărescu este șeful biroului cu lideri de sindicat. Dar ce să vezi, este de râsul lumii, are salariul mai mic decât subalternii. Este evidentă mârșăvia  administrației. Doar la Minprest s-a mai întâlnit o astfel de practică, ca un salariat, chiar debutant, să aibă salariul mai mare decât șeful de birou.

Deși nu fac nimic, liderii beneficiază de salarii mai mari decât ale unui inginer din producție cu clasa maximă 45A. De exemplu, un șef de serviciu din CE Oltenia nu ajunge la clasa 55. Liderii de sindicat sunt ,,mituiți,, cu cel puțin șase clase peste cel mai tare inginer din producție. În bani, acele șase clase înseamnă 4000 lei.

Dacă ,, spuma,, liderilor este plătită cu salarii de directori, ceilalți lideri de sindicat cu importanță mai mică au salariile aferente unul șef de serviciu, fiind răsplătiți cu clase între 51 și 55.

Grila de salarizare CE Oltenia

Gabriel Căldărușe, singurul lider care nu primește salariu de  la CEO și nu face parte din biroul subordonat direct lui Boza

Acest lucru i-a lăsat libertatea liderului Gabriel Căldărușe să întocmească un material aprofundat despre situația din CEO  pe care l-a trimis la Ministerul Energiei.  Aspect care i-a atras antipatia. Mai mult,  i s-au făcut reproșuri atât de la administrația CEO, cât și de la Federația Națională Mine Energie. FNME nu numai că a acceptat toate greșelile făcute de Sorinel Boza, dar mai mult, l-au și ridicat în slăvi. De fapt, așa se face lupta sindicală din afară, nu să fii subordonat administrației care, după cum se dovedește, ,,mituiește ,, liderii cu salarii mari în detrimentul muncitorilor.

Mai trebuie luat în calcul că liderii bine plătiți de administrație mai au la dispoziție și bugetele sindicatelor din cotizații, care de cele mai multe ori depășesc  6-7 miliarde lei vechi pe an. Acești bani sunt exclusiv la discreția liderilor și sunt cheltuiți netransparent.

Manu Tomescu face pledoarie pentru 1.162 lei salariu.

Ceea ce părea a fi o speranță a mișcării sindicale din minerit, Manu Tomescu nu reușește să impună în spațiul public soluții viabile pentru criza din  minerit și energie. Este o enigmă. Nu reușește sau nu vrea?

Într-o postare nefericită pe Facebook,  Tomescu militează pentru salariul minim de 1162 lei pentru mineri și energeticieni și se pare că este de acord cu salariile uriașe ale liderilor.

Aveți mai jos genul de postări cu care vine Manu Tomescu în acest context. Poate explică minerilor și energeticienilor cât de justificate sunt salariile de 6.500 lei pentru lideri. Poate explică cum este posibil ca cineva care nu are obiectul muncii să câștige mai mult decât un inginer cu răspunderi uriașe? Poate explică Manu Tomescu de ce liderii de la alte companii de stat au rezolvat aceste probleme înainte de Crăciun iar la CEO salariații mai au de așteptat? De ce sindicatele din CE Oltenia nu știu exact la momentul de față ce vor? Sunt multe întrebări la care trebuie răspunsuri.

Manu Tomescu

20 ore ·

Am văzut cum îngrijorător de mulți colegi au iluzia că Guvernul României mărind salariul minim BRUT pe economie la 1900 de lei, ei percep că de la această sumă trebuie să plece salariul minim net garantat !
Oameni buni ! Guvernul poate să mărească salariul minim pe economie și la 9900 lei, dar important este cât vă mai rămâne dumneavoastră în mână ! Adică SALARIU NET sau VENITUL NET !
După cum puteți observa în această poză de la postarea mea, din salariul minim pe economie de 1900 lei garantat de guvern, lucrătorul trebuie să dea statului înapoi, 738 de lei, adică 45 %. Iar lucrătorul cu un salariu de 1900 de lei, pleacă acasă doar cu 1162 de lei !
Cu alte cuvinte, SALARIUL MINIM NET garantat de guvern, este doar de 1162 de lei și nu de 1900.
Ce mai vreau să vă spun este că diferența între lucrătorii cu salariul minim pe economie de 1900 de lei, diferență de la o companie sau de la o unitate la alta, o face un spor sau mai multe sporuri !
Câteva sporuri sunt garantate în Codul Muncii, iar alte sporuri sunt negociate la contractele colective de muncă. Asta făcând de la caz la caz, ca lucrătorii să obțină SALARIUL NET mai mare decât 1162 de lei, chiar dacă sunt încadrați cu salariul minim pe economie.
În România lucrătorii care au cele mai puține sporuri și drepturi, sunt cei care NU sunt organizați în sindicate, iar în multe cazuri aceștia nu îi obțin nici măcar pe cei 1162 de lei lunar !
Cu alte cuvinte, salariații încadrați cu salariul minim pe economie de 1900 de lei, dar care acolo unde lucrează, sunt organizați în sindicate puternice, câștigă mai mult de cât lucrătorii încadrați cu același salariu minim brut de 1900 de lei, dar care nu sunt organizați în sindicate și care sunt la mila și cheremul angajatorului.
#dapentrusindicat

Răuț îl contrazice cu cifre exacte pe Manu Tomescu

Tot pe rețelele de socializare Ion Răuț fost director de resurse umane la CE Oltenia desființează pledoaria lui Manu Tomescu pentru salariul de 1.162 lei.

stiri@sudvest.ro

2 thoughts on “Pentru liderii din CE Oltenia 6.500 lei, pentru salariați 1.162 lei”

  1. La Minprest au fost dati oameni afara cu sa lariul minim si s au angajat cu salari de peste 3000 după cum spuneți debutanti,si mai nou sunt debutanti sef la compartiment ,serviciu etc…. Asta este România! !!!

Dă-i un răspuns lui Liv Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.