Morun femela braconat, de 120 kg și 2,5 m a fost eliberat în mediu natural de Poliția Română și INCDPM

Braconajul piscicol un fenomen transfrontalier

Sturion, calcan, rechin, se braconează orice specie bani să iasă.

Fenomenul de braconaj în zona piscicolă i-a amploare și se diversifică. Pentru a scoate bani, nu contează legea, nu contează moralitate, nu contează granițele. Rețelele de braconieri și traficanți profită de tehnologii și de libertatea de a călătorii în spațiul UE, pentru a forma grupuri infracționale transfrontaliere. Se braconeaza pe Dunăre, în Delta Dunarii și Marea Neagră pe orice râu și orice baltă din România. Nici nu mai contează speciile că sunt pe cale de dispariție, atâta timp cât se poate vinde se vinde. Presiunea puternică din partea autorităților române a determinat braconierii să se gandeasca la alternative si-asa au descoperit că în țările din occident fenomenul de braconaj este aproape inexistent, găsind, astfel, terenul propice pentru a pescui ilegal și a transporta pestele în România. Valoarea afacerii cu peste braconat din afara țării care a ajuns pe mesele romanilor ajunsese la sute de milioane de euro.

Peste infestat adus ilegal din Spania și Italia pe mesele românilor.

Procurorii români și structurile de specialitate din Poliția Română, au inițiat o acțiune fără precedent la nivel european. În colaborare cu Europol, Interpol și structuri de poliție din Italia, Franța, Germania și Spania au reușit să destructureze o rețea de traficanți de pește infestat, pescuit ilegal din bălți necontrolate în țări precum Italia, Spania sau Franța. Rețeaua era condusă de cetățeni români, însă, în fiecare țară unde acționau aveau colaboratori locali.

Pentru a transporta pestele  infestat în România traficanții, foloseau firme paravan, falsificau facturi, ștampile și orice document de care era nevoie. Infractorii au studiat îndeaproape toate fluxurile unei astfel de afaceri legale, iar ei puneau în practică varianta la negru. Perfecționarea continuă a infractorilor si a practicilor folosite care dadeau aparenta unei afaceri legale a ingreunat foarte mult munca investigatorilor.

În țară, se braconează orice specie bani să iasă.

Peste 2,3 tone de pește au fost confiscate în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării” și la Marea Neagră. 
În perioada 5 – 8 noiembrie 2019, poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul de Poliţie „Delta Dunării” și cei ai I.P.J. Tulcea au organizat, cu ajutorul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., o acțiune pentru prevenirea şi combaterea activităților ilegale din domeniul piscicol.

Polițiștii, sprijiniți de inspectori piscicoli din cadrul A.N.P.A. — Serviciul Teritorial Tulcea, au acționat pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunarii” (judeţele Tulcea și Constanţa) și la Marea Neagră. 
În urma activităților desfășurate, au fost constatate 11 infracțiuni prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind  pescuitul şi acvacultura și au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, la aceeași legislație, în valoare totală de 4.800 de lei. 
De asemenea, au fost indisponibilizate sau confiscate 283 de unelte de pescuit (setci din fir textil, setci monofilament, setci multifilament, vintire și carmace), în valoare totală de 14.700 de lei. Au fost, totodată, confiscate 2.328 de kilograme de pește, precum și 41,4 kilograme de icre.  

Exemplu:

La data de 5 noiembrie 2019, polițiștii au verificat o societate comercială din Sulina, județul Tulcea, care are ca obiect principal de activitate pescuitul comercial. Din verificările efectuate au rezultat indicii că s-ar fi pescuit ilegal şi neraportat calcan şi rechin, contrar normelor şi dispozițiilor interne şi europene. Cantitatea vizată depăşeşte 1,5 tone de peşte, în valoare de aproximativ 60.000 de lei.

Având în vedere aspecte constatate, a fost întocmit un dosar penal, urmând a fi continuate cercetările sub aspectul încălcării legislației privind pescuitul şi acvacultura.

În primele 11 luni ale anului 2019, în urma acțiunilor pentru prevenirea braconajului piscicol și combaterea comerțului ilegal cu pește, poliţiştii au aplicat 838 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 920.000 de lei și au indisponibilizat peste 44 de tone de pește.

În primele 11 luni ale anului 2019, polițiștii au cercetat 793 de persoane și au efectuat peste 7.000 de controale ce au vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol.
De asemenea, polițiștii au verificat peste 7.400 de mijloace de transport, 1.416  societăți comerciale, 1.684 de piețe și 519 amenajări piscicole.

Totodată, polițiștii au indisponibilizat 44.179 de kg de pește și au confiscat 85 de ambarcațiuni, 4.406 unelte de pescuit, 39 de motoare de ambarcațiuni, 23 de rezervoare de ambarcațiune și 26 de autovehicule.
Pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul piscicol, polițiștii au aplicat 838 de sancțiuni contravenționale, la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, în valoare de 920.080 de lei.
În cauzele penale instrumentate în domeniul piscicol, au fost dispuse 59 de măsuri preventive.

PESTE 27 DE TONE DE PEȘTE CONFISCATE ÎN URMA ACȚIUNILOR PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA BRACONAJULUI PISCICOL

Anul trecut, polițiștii din structurile de ordine publică ale Poliției Române au efectuat verificări și controale, la nivel național, pe apă și pe uscat, pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, a transportului, prelucrării și comercializării ilegale a peștelui și produselor din pește.
Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică a Poliției Române, polițiștii au continuat acțiunile pentru protejarea fondului piscicol.

Au fost organizate aproape 7.400 de acțiuni și controale, dintre care 3.142 au fost efectuate în apele continentale, 55 în cele maritime teritoriale, 1.843 pe linia legalității transportului peștelui și a produselor din pește, 1.190 pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării peștelui și produselor din pește De asemenea,  423 de controale au fost efectuate în amenajări piscicole și asociații de profil.

Pe parcursul acestor acțiuni și controale au fost verificate aproape 4.500 de societăți comerciale, piețe, târguri, amenajări piscicole și asociații de profil.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 1.262 de infracțiuni, fapte pentru comiterea cărora sunt cercetate penal peste 1.000 de persoane. 

De asemenea, polițiștii au aplicat peste 1.100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 257.000 de lei și au confiscat peste 27 de tone de pește și 46 de kilograme de icre, fără documente legale de proveniență.
Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării aproape 3.000 de unelte de pescuit, 71 de ambarcațiuni, 39 de motoare de ambarcațiuni și 11 autovehicule.

Anul 2019 in cifrele poliției

În primele 10 luni ale anului 2019, activităţile specifice executate, la nivel naţional, de structurile Poliției Române, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate pescuitului, circulației, depozitării, prelucrării primare și comercializării produselor piscicole, au constat în:

 6.499 controale executate, din care:

2.663 în apele continentale;

1.747 pe linia legalității transportului peștelui, produselor și subproduselor din pește;

1.008 pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării peștelui, produselor și subproduselor din pește; 

386 în amenajări piscicole și asociații de profil;

29  în apele maritime teritoriale;

666 alte controale;

De asemenea, au fost verificate 3.359 obiective, din care:

1.311 societăți comerciale; 

1.556 piețe, târguri, alte locuri; 

492 amenajări piscicole și asociații de profil;

Totodată, au fost verificate 6.219 mijloace de transport.

În urma acţiunilor desfăşurate, au fost obţinute următoarele rezultate: 

Dosare penale înregistrate în domeniul piscicol = 934, din care:

687 au fost înregistrate prin sesizare din oficiu;

40 prin plângere;

196 prin sesizarea altor organe;

11 prin denunț.

Dosare penale soluționate în domeniul piscicol = 923, din care:

301 cu propunere de clasare;

106 cu propunere de trimitere în judecată;

516 cu propunere de renunțare la urmărirea penală;

Persoane cercetate în domeniul piscicol în cursul perioadei = 731;

Persoane împotriva cărora s-au dispus măsuri preventive = 59;

 Sancţiuni contravenţionale aplicate = 1.417, în valoare totală de 1.017.130 lei (O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu modificările și completările ulterioare);

Pește confiscat/indisponibilizat = 39.486 kg;

Icre confiscate/indisponibilizate = 59,33 kg;

Bunuri și valori confiscate/reținute în vederea confiscării ori a stabilirii provenienței = 5.245, din care: 

3.924 unelte de pescuit, constând în plase monofilament, plase de pescuit din fir textil, vintire, prostovoale, năvoade, dispozitive electrice și alte unelte de pescuit; 

79 ambarcațiuni; 

37 motoare de ambarcațiuni;

22 rezervoare ambarcațiune; 

24 autovehicule, 

1.159 alte bunuri. 

Morunul de 120 kg marcat cu marca ultrasonica si eliberat in mediu natural de INCDPM

Situația privind rezultatele obținute pe linia combaterii braconajului piscicol de către structurile Poliției Române în primele 10 luni 2019

Acest material a fost realizat cu sprijinul Internews Europe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.