Foto: Silviu MATEI
Te-ai uitat la politicienii și la liderii de sindicat pe care i-ai ales sau în care ți-ai pus încrederea. I-ai văzut la televizor, promițând, negociind, luptând… sau așa părea. Și în sinea ta, te-ai întrebat: “Dar voi ce ați făcut, de fapt, pentru noi?”. Nu ești singurul. Este întrebarea care bântuie întreaga Oltenie. Am deschis dosarul inacțiunii și al deciziilor catastrofale pentru a înțelege cum a fost posibil ca, având toate pârghiile la îndemână, liderii Gorjului să asiste pasiv la condamnarea economică a regiunii.
Paradoxul puterii: gorjenii care au validat planul de închidere
Ironia sorții este cruntă. În momentele cheie în care se decidea soarta CEO, Gorjul a avut reprezentanți în cele mai înalte funcții, exact acolo unde se negocia “momeala” PNRR.
- Omul de la butoanele PNRR: Fostul ministru al Finanțelor și, ulterior, al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, parlamentar de Gorj, a fost unul dintre principalii arhitecți și negociatori ai PNRR din partea României. El a fost în poziția unică de a cunoaște și de a influența condiționalitățile impuse țării noastre. În loc să negocieze termene realiste și protecție socială robustă pentru Gorj, PNRR-ul final, validat sub semnături românești, a inclus “Jalonul 127” care cerea explicit adoptarea Legii Decarbonării – legea care a pus pistolul la tâmpla CEO.
- Tăcerea celorlalți: Ce au făcut ceilalți parlamentari de Gorj? Unde au fost amendamentele lor concrete la Legea Decarbonării? Unde a fost frontul comun, transpartinic, pentru a impune condiții mai bune? Istoria recentă arată o serie de declarații de presă, dar nicio acțiune politică de forță, capabilă să schimbe o virgulă din planul deja stabilit.
Întrebarea care ne dă putere: Cum este posibil ca exact oamenii trimiși să apere interesele Gorjului să fi fost co-autori sau spectatori tăcuți la planul care îl condamnă?
Contrastul care doare: ce a obținut Polonia pentru minerii ei?
În timp ce la București se semna capitularea, în Polonia se ducea o bătălie reală. Sindicatele poloneze, unite într-un singur pumn, au stat la masă cu guvernul și au negociat un acord istoric cu Comisia Europeană. Rezultatul este un model despre “ce s-ar fi putut face” și la noi.
Ce a obținut Polonia:
- Un calendar realist: Închiderea ultimelor mine de cărbune se va face treptat, până în 2049, nu până în 2030 ca la noi.
- Protecție socială uriașă: Minerii disponibilizați primesc pachete compensatorii de zeci de mii de euro și un plan de pensionare anticipată garantat.
- Garanții de reconversie: Fondurile de tranziție justă sunt direcționate către proiecte concrete, agreate cu sindicatele, pentru a crea locuri de muncă alternative în aceleași regiuni.
De ce au reușit ei și noi nu? Răspunsul este dureros de simplu: unitate și forță. În Polonia, a existat un front comun. La noi…
Sindicatele noastre: o armată divizată, condusă de generali deconectați
În fața celei mai mari amenințări din istoria lor, sindicatele din CEO au oferit imaginea unui colaps intern.
- Divizare și conflicte: Zeci de sindicate, fiecare cu liderul său, s-au luptat mai mult între ele pentru influență și resurse decât cu decidenții politici. Această lipsă de unitate a pulverizat orice formă de presiune reală. Guvernanții nu au avut în față un partener de dialog puternic, ci o mulțime de voci disparate, ușor de ignorat.
- Deconectarea de realitate: În timp ce soarta a mii de membri atârna de un fir de ață, imaginea publică a multor lideri de sindicat, cu stiluri de viață confortabile și declarații contradictorii, a erodat încrederea și a slăbit mișcarea din interior.
- Lipsa unei viziuni: Au existat soluții pe masă? Da. Experții au vorbit ani de zile despre retehnologizare, despre proiecte de captare a carbonului (CCS), despre transformarea CEO într-un producător de hidrogen sau despre co-combustia cu biomasă. Acestea erau soluții tehnice care ar fi putut fi folosite ca argumente de negociere pentru a prelungi viața grupurilor. Nici politicienii, nici liderii de sindicat nu au reușit să construiască un proiect tehnic și economic viabil în jurul acestor idei și să-l susțină cu forță la București sau la Bruxelles.
Verdictul: un eșec colectiv cu consecințe individuale
Scenariul este clar. Dezastrul CEO nu este o fatalitate. Este rezultatul direct al unui eșec catastrofal de leadership la toate nivelurile.
- Politicienii au eșuat să negocieze și să apere interesele regiunii pe care o reprezintă.
- Sindicatele au eșuat să se unească și să lupte eficient pentru oamenii pe care pretind că îi protejează.
Am avut soluții la îndemână. Am avut exemplul Poloniei. Dar ne-a lipsit voința, unitatea și, poate cel mai grav, curajul de a spune “NU” unui plan prost croit.
Lista pe care niciun gorjean nu trebuie să o uite
Poate că, citind acest dosar, te-ai întrebat cine erau, concret, oamenii aflați la putere în acele momente critice din toamna anului 2021. Cine forma majoritatea? Și, mai ales, cine erau reprezentanții Gorjului, trimiși în Parlamentul României să ne apere interesele?
Am adunat datele pentru a completa acest tablou final. Ceea ce dezvăluie este o poveste despre responsabilitate colectivă și despre un eșec care nu are o singură culoare politică.
Fotografia puterii: un guvern în criză, o majoritate fragilă
În perioada cheie – septembrie-noiembrie 2021 – când PNRR-ul a fost aprobat final și Legea Decarbonării a fost votată, scena politică de la București era un haos.
- Guvernarea: Coaliția PNL-USR-UDMR s-a rupt la începutul lunii septembrie 2021. Astfel, deciziile cruciale au fost gestionate de un guvern PNL-UDMR minoritar, condus de Florin Cîțu, un guvern vulnerabil și lipsit de susținere reală.
- Majoritatea: Acest guvern a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 octombrie 2021, cu un vot masiv din partea PSD, USR și AUR. Abia pe 25 noiembrie 2021 s-a instalat noul guvern de coaliție largă PNL-PSD-UDMR.
Ce înseamnă asta? Deciziile care au pecetluit soarta CEO au fost luate într-un vid de putere, de un guvern interimar sau în plină negociere pentru o nouă alianță. Era momentul perfect pentru un grup de presiune unit și puternic să intervină și să negocieze. Dar acel grup nu a existat.
Reprezentanții Gorjului: lista oamenilor care erau de gardă
Aceștia erau parlamentarii aleși în 2020 pentru a reprezenta județul Gorj în Parlamentul României. Indiferent de partid, datoria lor principală era să lupte pentru bunăstarea regiunii.
Senatori de Gorj (Legislatura 2020-2024):
- Ion Iordache (PNL)
- Cristinel Rujan (PSD)
Deputați de Gorj (Legislatura 2020-2024):
- Dan Vîlceanu (PNL) – la acel moment, Ministru al Finanțelor, apoi al Proiectelor Europene.
- Gheorghe Pecingină (PNL)
- Mihai Weber (PSD)
- Claudiu Manta (PSD)
- Radu Miruță (USR)
- Georgel Badiu (AUR)
Verdictul final: o responsabilitate împărțită
Acest tablou ne arată adevărul dureros. Nu a fost un singur om sau un singur partid care a trădat Gorjul. A fost un eșec sistemic al întregii clase politice care reprezintă regiunea.
- Cei de la putere (PNL), având ministru chiar din Gorj, poartă responsabilitatea directă pentru semnarea unui plan nerealist și pentru lipsa negocierii unor condiții mai bune.
- Cei din opoziția de atunci (PSD, USR, AUR) poartă responsabilitatea tăcerii. Au avut pârghiile parlamentare pentru a bloca, a amenda sau a declanșa o dezbatere publică uriașă pe Legea Decarbonării. Nu au făcut-o cu forța necesară, pentru că acel angajament era legat de banii din PNRR, pe care toți și-i doreau.
În final, toți au fost părtași, prin acțiune sau prin inacțiune, la aceeași sentință. În fața unei mize istorice pentru Oltenia, frontul comun al parlamentarilor de Gorj a fost inexistent. Fiecare a jucat în logica partidului său de la București, nu în logica supraviețuirii comunității de acasă.
Întrebarea finală nu este cine a semnat, ci de ce nu a existat nicio voce, niciun front unit care să spună la unison: “Stop! Acest plan va distruge o regiune și va pune în pericol o țară. Haideți să-l facem corect!”.
Poate că, citind acest dosar, te-ai întrebat cine erau, concret, oamenii aflați la putere în acele momente critice din toamna anului 2021. Și, mai ales, cine erau reprezentanții Gorjului, trimiși în Parlament să ne apere interesele.
Am mers dincolo de declarații și am căutat proba supremă: votul. Pentru că faptele sunt mai puternice decât orice discurs.
Pe data de 2 noiembrie 2021, în Camera Deputaților, s-a dat votul final pe Legea Decarbonării – legea care a pus pe hârtie sentința Complexului Energetic Oltenia.
Iată cum au votat deputații aleși de noi, gorjenii, în acel moment istoric:
| Nume Parlamentar | Partid Politic (la acea dată) | Votul Exprimat |
| Dan Vîlceanu | PNL | PENTRU |
| Gheorghe Pecingină | PNL | PENTRU |
| Mihai Weber | PSD | PENTRU |
| Claudiu Manta | PSD | PENTRU |
| Radu Miruță | USR | Nu a votat |
| Georgel Badiu | AUR | CONTRA |
Verdictul final: un consens al tăcerii și al trădării
Acest tabel este dovada finală a unui consens politic tăcut pentru sacrificarea Gorjului.
- Frontul PNL-PSD pentru “DA”: Vedem clar că deputații de la cele două mari partide, aflate atunci fie la guvernare, fie pe cale să intre, au votat la unison PENTRU legea care a impus calendarul închiderii. Orice declarație ulterioară a acestora prin care critică “închiderea CEO” este anulată de acest vot. Ei au fost cei care au apăsat butonul verde.
- “Non-Combatul” USR: Poziția “Nu a votat” este, în limbaj politic, un non-combat, o evitare a asumării directe a acestei decizii cu impact local major.
- Opoziția AUR: Singurul vot explicit “CONTRA” a venit, conform doctrinei partidului, de la deputatul AUR.
În final, în fața unei mize istorice pentru Oltenia, frontul comun al parlamentarilor de Gorj a fost inexistent. Fiecare a jucat în logica partidului său de la București, nu în logica supraviețuirii comunității de acasă.
Întrebarea finală nu este cine a semnat, ci de ce nu a existat nicio voce, niciun front unit care să spună la unison: “Stop! Acest plan va distruge o regiune și va pune în pericol o țară. Haideți să-l facem corect!”.
Acum, numele și faptele lor sunt pe masa noastră. Iar la următoarele alegeri, pixul este în mâna ta.
Acum, factura pentru acest eșec va fi plătită de oamenii de rând.
Vocea ta este esențială pentru a stabili responsabilitățile. Am ratat bătălia pentru CEO, dar nu trebuie să ratăm lecția. Cine crezi că poartă cea mai mare vină pentru această situație? Și, mai important, cum ne asigurăm că liderii noștri, vechi sau noi, nu vor mai repeta aceste greșeli?
Daca ai o alta opinie sau poti analiza situatia din alt unghi, asteptam sa ne scri la salut@sudvest.ro si noi vom publica trxtul.