Care sunt administrațiile publice din Oltenia care au contractat cei mai mulți bani europeni nerambursabili pentru comunităti prin POR2014-2020 ( REGIO)

 

În exercițiul financiar care tocmai se încheie, 2014-2020, administrațiile publice  judetene, municipale sau  locale au avut la indemana nenumărate instrumente financiare, programe europene prin care puteau sa acceseze fonduri europene  nerambursabile pentru dezvoltare în multe planuri.

POR 2021-2020 (REGIO) a fost un program creat pentru dezvoltare regionala adresat în special consiliilor județene, municipiilor si oraselor.

Administratiile publice au avut  la dispozitie miliarde de euro pentru domenii precum: Eficienta energetica, Patrimoniu cultural, Infrastructura drumuri judetene, Infrastructură de sanatate, Invatamant si educatie.

Au existat primari si președinți de consilii judetene care și-au înțeles rolul în comuitate și au dezvoltat proiecte prin care au profitat de aceste oportunitati de fianțare  contractând milioane de euro bani nerambursabili pentru drumuri, spitale, scoli, monumente istorice, etc.


La fel de adevarat este și faptul că in unele cazuri milioanele de euro cheltuite nu au avut impactul scontat, nu au  reușit să imbunatateasca calitatea vietii comunitatilor unde au fost implementate, din diferite motive, printre care coruptia, achizitii defectuoase care au dus la litigii interminabile si intarzieri de implementare.

Cert este ca următorul exercițiu financiar nu va mai permite administrațiilor publice aceleași oportunități de finanțare ca în exercițiul financiar precedent și s-ar putea ca unii presedinti de consilii judetene sau primari să constate că daca în perioada 2014-2020 nu au accesat fonduri pentru drumuri, în următorul exercițiu financiar să nu mai poată face acest lucru în condițiile precedentului exercițiu financiar.

Consiliul Judetean Mehedinti în top

În cadrul POR 2014-2020, Consiliile Judetene din Oltenia (Mehedinti, Olt, Dolj, Gorj și Vâlcea) au contractat în total 45 de proiecte plasând regiunea Oltenia  pe locul VI la nivel național.

Între consiliile judetene din Oltenia, cei mai mulți bani europeni au fost atrași de catre Consiliul Judetean Mehedinti, care s-a clasat pe primul loc, contractand 31,39% din totalul bugetului nerambursabil la nivel de regiune, semnand contracte de finanțare pentru 16 proiecte.

Pe locul doi la nivelul regiunii  se situează  județul Olt, cu 8 proiecte, contractand  17,78% din bugetul nerambursabil la nivelul regiunii Oltenia.

Consiliile Județene din Dolj, Gorj și Vâlcea au reușit sa semneze finanțări doar pe cate 7 proiecte, fiecare contractand câte 15,56% din bugetul total nerambursabil la nivel de regiune.

Media buget total nerambursabil  contractat la nivelul regiunii Oltenia  de catre Consiliile judetene  este de 301 milioane Euro, reprezentand 7,63% din bugetul total  nerambursabil la nivel național  prin POR 2014-2020 și 2,15% din bugetul POR 2014-2020.

Cei mai mulți bani au mers către proiecte de Infrastructură drumuri județene -19 proiecte și eficienta energetică -10 proiecte.

Consiliul Judetean Olt a contractat  proiecte în patru domenii de interes. Principalul domeniu de interes  care a contractat cel mai ridicat buget  este Infrastructură drumuri judetene, urmat de domeniul Patrimoniu cultural.  Cele două  domenii au contractat un buget  total eligibil în valoare de 43, 495 mil euro din care total buget nerambursabil  42, 565  mil euro – 95,03% din totalul bugetului  contractat de Consiliul Județean Olt.

Consiliul Judetean Gorj a contractat proiecte în 5 domenii de interes. Principalul domeniu de interes  care a contractat cel mai ridicat buget este  Infrastructură drumuri judetene,urmat de domeniul Eficienta energetica. Cele două domenii au contractat un buget eligibil total în valoare de 44,951 mil euro din care buget total nerambursabil  44, 052 mil euro – 94,5 % din totalul bugetului contractat de catre Consiliul Judetean Gorj.

Obiectiv investiție „Modernizare drum județean (675B) ce traversează localitățile Câmpu Mare-Albeni-Călugăreasa-Prigoria-Zorlești-Alimpești, până în DJ 675C”, Cod SMIS 109005, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020

Proiectul „Conservarea, restaurarea și valorificarea turistică și culturală a casei memoriale Iosif Keber” finanțat prin în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020

Consiliul Judetean Valcea a contractat proiecte în 4 domenii de interes. Principalul domeniu de interes care a contractat cel mai ridicat buget este Infrastructură drumuri judetene, urmat de  domeniul Patrimoniu cultural. Cele două domenii au contractat un buget  total eligibil în valoare de 69,147 mil euro, din care buget total nerambursabil 67,764 mil euro, 93,99% din totalul bugetului contractat de catre Consiliul Judetean Valcea.

Consiliul Judetean Dolj a contractat proiecte în 3 domenii de interes. Principalul domeniu de interes care a contractat cel mai ridicat buget este  Infrastructură Drumuri judetene.

Consiliul Judetean Mehedinti a contractat proiecte în 6 domenii de interes. Principalul domeniu de interes care a contractat cel mai ridicat buget este  Infrastructură drumuri judetene, urmat de domeniul Eficienta energetica. Cele două domenii au contractat un buget total eligibil  în valoare de 105,352 mil euro din care total buget nerambursabil 103, 245 mil euro – 91,23% din totalul bugetului contractat de Consiliul Judetean Mehedinti.

11 municipii din Oltenia au contractat 100 de proiecte

Municipiile din Regiunea Oltenia au contractat 100 de proiecte în cadrul POR 2014-2020, peste media națională.

În Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, sunt 11 municipii, ceea ce reprezinta 10,67% din totalul municipiilor din Romania.

Municipiile din Județul Dolj au contractat 29 de proiecte, cel din Vâlcea 25 de proiecte, municipiile din Mehedinti 17 proiecte, Olt 15 proiecte și Gorj 14 proiecte.

Municipiul Craiova a contractat un număr de 24 de proiecte, 24% din totalul Regiunii Sud Vest Oltenia, media proiectelor contractate /municipiu este de 9 proiecte.

Situația celor 11 municipii  raportata la această medie este: Municipiul Ramnicu Vâlcea 21 proiecte, peste medie, Municipiu Drobeta Turnu Severin 16 proiecte, peste medie, Municipiul Slatina 10 proiecte, Municipiul Targu Jiu 9 proiecte, sub medie, Municipiul Motru  5 proiecte, Caracal 5 proiecte , Bailesti 4 proiecte, Dragasani 4 proiecte, Calafat un proiect și Orșova un proiect.

23 din cele 29 de orașe din Oltenia au contractat 60 de proiecte, locul patru la nivel național.

În Regiunea de dezvoltare Sud Vest Oltenia sunt 29 de orase, ceea ce reprezinta 13,49% din totalul oraselor din România.

În cadrul POR 2014-2020 doar 23 de orașe -73,91% au contractat proiecte, plasând astfel regiunea peste media națională de 66,98%.

Orașele din cele 5 județe din Oltenia au contractat un număr de 60 de proiecte, plasând regiunea pe locul 4 la nivel național.

Media numărului de proiecte pe județ este de 12 proiecte.

Situația județelor  raportat la media de proiecte contractate  pe regiune este următoarea:

Orașele din județul Olt 20 proiecte, Gorj 16 proiecte, Valcea 13 proiecte, Dolj 9 proiecte, Mehedinti 2 proiecte.

Cele 23 de orașe din județele Olteniei au contractat prin POR 2014-2020, 88.705.985 euro buget total nerambursabil.

Calimanesti este orașul din Oltenia care a atras cei mai mulți bani nerambursabili  – 8.069.100 Euro, urmat  de  Segarcea -7.739.181 Euro, și  Rovinari- 7.193.828 Euro.

Orașul Balș a contractat  un număr de 9 proiecte – 15% din totalul  regiunii Sud-vest Oltenia. Rovinari 6 proiecte – 10%, peste medie; Calimanesti 5 proiecte – 8,33%, Segarcea 4 proiecte, Filiasi, Corabia , Scornicesti și Horezu fiecare dintre acestea cate 3 proiecte, Dabuleni, Novaci, Tismana, Tureni, Bumbesti Jiu, Strehaia, Draganesti Olt, Potcoava, Brezoi – fiecare dintre acestea  cate 2 proiecte, iar orașe precum Ticleni, Targu Carbunesti, Piatra Olt, Băile Olanesti, Ocnele Mari si Balcesti fiecare dintre acestea cate un proiect.

Cei mai mulți bani nerambursabili au ajuns în orașele: Calimanesti – 8.069.100 Euro, Segarcea -7.739.181 Euro, Rovinari- 7.193.828 Euro, iar la polul opus s-a situat orasul Ticleni din Județul Gorj care nu a reușit sa contracteze mai mult de 203.670 Euro.

Orașele din județele Vâlcea și Gorj au contractat proiecte în cele mai multe domenii de interes.

În județul  Gorj orașul Rovinari a contractat cele mai multe proiecte, 6 din 16, ceea ce reprezinta 45% din totalul proiectelor contractate în cadrul județului Gorj.

În ceea ce privește bugetul nerambursabil, situația orașelor din Gorj arată astfel:

Rovinari – 7.193.828 Euro – 33,57%

Bumbești-Jiu – 5.705.432 Euro – 26,63 %

Tismana – 2.301.622 Euro -10,74%

Targu Carbunesti – 2.165.178 Euro – 10,10 %

Turceni – 2.078.006 Euro -9,70%

Novaci -1.779.002 – 8,30%

Ticleni – 203.679 – 0,95%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.